Bunoaica vrea întâlnire cu ministrul Energiei

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au intrat în cea de-a noua săptămână de proteste, manifestare ce are loc în fața Prefecturii din Târgu Jiu. Deși nu sunt mulți la număr, oamenii spun că nu vor renunța la proiectul privind reducerea vârstei de pensionare.

Sindicalistul de la Cariera Lupoaia, Nicu Bunoaica, spune că a făcut o adresă către ministrul Energiei, iar în această săptămână urmează să aibă o discuție cu Virgil Popescu.

”Am avut o discuție telefonică și cu domnul ministru al Energiei, Virgil Popescu. I-am făcut o adresă pentru a ne întâlni săptămâna aceasta, joi, la ora 10:00. L-am întrebat ce a discutat cu ceilalți lideri de sindicat și dacă a fost cineva care a vorbit și în numele nostru, al protestatarilor din Piața Prefecturii. A spus că nu s-a discutat de niciun proiect de lege. Recunoaște și dânsul că situația este gravă și că trebuie făcută o restructurare în companie. Vor pleca mai mulți oameni. Domnul ministru dorește o discuție mai amplă cu noi”, a spus sindicalistul Bunoaica.

Bunoaica mai spune faptul că, în cele aproape 9 săptămâni de protest, doleanțele lor au fost auzite, însă proiectul de reducere a vârstei de pensionare are o rezolvare lentă.

”Proiectul nostru a mers, însă, foarte încet. Au fost alți lideri care vor să facă alt proiect sau măsurători. Este o agonie. Se încearcă tragerea pe linie moartă a acestui proiect. Protestul este al minerilor, nu al meu", a concluzionat Bunoaica.

Vizualizări: 968

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: