Amenzi uriașe după bannerul obscen afișat la derby-ul Olteniei!

Jandarmeria a transmis nota de plată după incidentele de la partida dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova. Oamenii legii au luat o decizie dură după bannerul cu mesaje obscene la adresa familiei unuia dintre patroni.

Meciul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova s-a disputat sâmbătă seară, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul etapei cu numărul 15 din Liga 1 și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

După această partidă, Jandarmeria Română a anunțat că a aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei suporterilor care au făcut scandal. Pe lângă aceștia, clubul organizator, Universitatea Craiova, a fost amendat cu suma de 30.000 de lei, iar firma de pază cu 5.000 de lei.

Mai mult decât atât, s-a lăsat și cu interdicții. Nouă suporterii s-au ales cu accesul restricționat pe stadioane pentru o perioadă între șase luni și un an.  „În urma meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova 1948 CS SA și Fotbal Club Univesitatea, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a aplicat 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 avertismente și 12 amenzi cu valoare totală de 39.150 lei.

Suporterii au fost sancționați pentru că au refuzat prezentarea documentelor de acces și, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, au adresat injurii și expresii jignitoare, au provocat și participat la scandal și au aruncat cu obiecte în direcția suprafeței de joc, în incinta bazei sportive.

Organizatorul a fost sancționat cu 1 amendă în valoare de 30.000 lei, iar firma de pază cu 1 amendă în valoare de 5.000 lei, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin, respectiv art. 10 alin. 1, lit. r și a art. 27 alin. 1’1 lit. c din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

Totodată, 5 suporteri ai echipei gazdă au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.000 lei și cu sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competiții sportive pe o perioadă de 6 luni, pentru introducerea și afișarea unui banner cu caracter obscen.

În total un număr de 9 suporteri au primit sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de 6 luni, respectiv 1 an.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Recomandăm suporterilor, ca pe timpul competițiilor sportive să se manifeste în mod civilizat și să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul emis de către Jandarmeria Română.

În ciuda rivalității, partida dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova a adunat în tribune în jur de 15.000 de spectatori. Unul dintre momentele condamnabile a aparținut suporterilor Universității Craiova. Timp de aproximativ 20 de minute, aceștia au afișat la peluză un banner de dimensiuni considerabile pe care au scris un mesaj obscen la adresa familiei Mititelu.

Mesajul a fost plasat strategic, în spatele porții, astfel că a fost o adevărată provocare pentru operatorii Tv să îl evite. Așa că acesta s-a văzut la TV de fiecare dată când a apărut o ocazie la acea poartă.

Rămâne întrebarea cum a fost dusă în stadion uriașa pânză pe care a fost afișat mesajul, știut fiind controlul dur care se face la astfel de meciuri dar și cum a fost posibil să rămână atât de mult timp afișat fără ca meciul să fie oprit. Alte jocuri s-au întrerupt pentru scandări sau mesaje mai puțin dure sau obscene!

Galerie foto



Vizualizări: 2,407

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: