Celina Gora povestește că nu a știut multă vreme ce vrea să facă cu viața ei, dar știe foarte bine ce să facă să mai țină în viață bisericuțele de lemn din Gorj. Și nici nu e din județ, să-i pese de ele ”pentru că trebuie”. Poate că să-ți pese nu ține de apartenența la un grup, la neam ori locuri de baștină. 

Celina și alți tineri sunt voluntari ai Asociației ”Biserici Înlemnite” și și-au propus să inventarieze toate bisericile de lemn din Gorj. Așa au aflat că multe dintre biserici sunt călătoare, adică au fost mutate din alte localități în cele în care le găsim astăzi. Bisericuțele călătoare nu puteau fi înțelese atât de bine decât de un grup de tineri călători, veniți la noi din toate colțurile țării. 

Primii în țară la numărul de biserici de lemn. Tot primii și la biserici degradate.

Celina și alți tineri pasionați de arhitectură, istorie, istoria artei și patrimoniul românesc au venit în Gorj pentru bisericile de lemn, acesta fiind județul cu cele mai multe astfel de lăcașe de cult din țară. După mai multe zile petrecute aici, grupul de tineri de la Asociația ”Biserici Înlemnite” crede că sunt 136 de biserici clasate, dar neclasate sunt de două ori mai multe. 

Locul fruntaș este păstrat și la cele mai multe biserici de lemn în stare avansată de degradare. ”Da, este județul cu cel mai multe biserici de lemn clasate, 136 de biserici clasate pe lista monumentelor istorie, dar neclasate sunt probabil mult mai multe. Noi atacăm arealul dintre râurile Jiu și Motru, dar am preluat cumva anumite comune. Am zis că luăm doar 40 de biserici dintre Jiu și Motru, pentru anul acesta. Cel mai probabil că urmează să revenim în județul Gorj, pentru că aici situația este chiar disperată. Toate bisericile la care am fost astăzi au disperată nevoie de intervenție și la învelitoare, și la alte componente structurale”, explică Celina Gora.

Eram în curtea unei bisericuțe de lemn de la Lelești. Grupul de tineri venise de câteva zile în Gorj. La fața locului erau specialiști în istoria artei, pictură și restaurare, arhitectură. Erau sub vraja bisericuței. Au fotografiat fiecare părticică, bucurându-se de tot ce descoperă. Apoi, pe o masă improvizată în curte, și-au scos laptopurile și au început să-și noteze informațiile preluate.

Situația este gravă, spune Celina. În demersul lor în Gorj au fost ajutați de Carina Tătăranu, o iubitoare a patrimoniului din Oltenia. Când grupul Celinei inventaria bisericile de lemn, la Groșerea, tot în Gorj, Carina era cu voluntarii de la Ambulanța monumentelor din Oltenia, reparând acoperișul unei cule. Celina crede că dacă voluntarii de la Ambulanța monumentelor Oltenia s-ar concentra doar pe bisericile de lemn, le-ar trebui 20 de ani:

”Problema noastră a fost să le găsim, să vedem care sunt de fapt, câte sunt, cum s-au păstrat. Pentru că-s foarte multe la care am fost și de care nu știa nimeni. Dacă ar fi să mă duc acum la Ambulanța monumentelor de Oltenia să le spun câte biserici au probleme, cred că ar face intervenții pentru următorii 20 de ani, dacă ar face doar asta”. 

La Sâmbotin, în comuna Schela era alt grup de voluntari. Ziua urma să se termine prost pentru că Lucia, una dintre voluntare, le-a trimis o fotografie cu biserica ”Sf Gheorghe” din Sâmbotin. Era la pământ. Vestea s-a dus ca un trăznet printre ei: ”Cred că mai bine de jumătate ar avea nevoie urgentă de înlocuirea învelitorii. Astăzi s-a întâmplat să fie patru cu probleme. Și noi ne gândeam cum să facem pentru că sunt mult, mult prea multe și din varii motive reparația lor urgentă nu se poate aborda”. 

La Schela, în jurul bisericuței fusese cosită iarba, în rest era plin de buruieni. Bisericuța e veche de aproape două sute de ani. Preotul Pătrășcoiu a venit la biserica prăvălită să se întâlnească cu echipele de la ”Biserici înlemnite”. A adus smochine proaspete și alte fructe. Și multe explicații. 

Acoperișul de șindrilă fusese acoperit cu tablă. Acum totul era jos. Înăuntru au stat ani de zile animale, deși mai erau și acum pe pereți icoane și rămășițe ale mobilierului. ”Noroc” că localnicii cred că biserica ori conținutul ei nu valorează nimic…

Situația juridică a terenului și a bisericii este incertă, ca în multe situații, și nu a putut fi elucidată nici de primarul din comună, Gabriel Deteșan, ajuns și el la fața locului. A adus chec pentru voluntari și era de acord că sunt multe de făcut. Cu telefonul pe speaker, a sunat persoane din primărie care să-i explice a cui e biserica. Era după program, era târziu, biserica e veche… El a promis că se va interesa și că va contacta și Ambulanța pentru monumente Oltenia. Poate ei au posibilitatea să ajute cu acoperișul.

Pe unde s-a putut, voluntarii au vrut să se întâlnească cu preoții. Ei au informații despre biserici. Înainte de a ajunge în teren, s-au documentat din ceea ce s-a scris despre fiecare monument în parte. La fața locului încearcă să confirme aceste date. ”Avem niște echipe itinerante de oameni pregătiți în domeniu, care se duc și discută cu oamenii satului, se duc la birt, se duc la vecini, preoți, dacă mai trăiesc, și adună informații. Pe noi ne interesează să confirmăm în teren când s-a schimbat ultima oară învelitoarea de șindrilă, când s-au făcut ultima oară lucrări, când s-a dat cu ciment împrejurul bisericii, când s-a mutat biserica”. 

Așa au aflat că bisericuțele noastre sunt călătoare și sunt mult mai multe decât apar în documentele oficiale: ”Sunt multe biserici călătoare. Multe dintre ele sunt așa pentru că pe la începutul secolului XIX, imediat după revoluția lui Tudor Vladimirescu, când s-au ars foarte multe dintre aceste lăcașe de lemn, oamenii au construit chiar din abundență, aș putea spune. Am aflat că, de fapt, comunitățile aici erau mai bogate decât dau impresia și atunci construiau bisericuțele astea; câteodată erau chiar și câte două sau trei în sat, sau două de lemn și două de zid. O abundență de lăcașe de cult, care cumva nu se justifică prin distanța dintre ele, pentru că multe din ele erau făcute la câteva minute distanță unul de altul. Uneori, bisericuțele astea erau folosite  ca o comoditate de cult. De exemplu, la Stroiești, cât se repara biserica de lemn pe care ei o făcuseră în sat și care era tencuită, au adus de la Brădiceni un lăcaș de cult de lemn, l-au pus lângă cealaltă biserică și au slujit în el până s-au terminat reparațiile de la cealaltă. Sunt tot felul de povești din astea”.

 Asociația ”Biserici Înlemnite” militează ca acestea să nu fie lăsate să dispară, să fie făcute minime reparații și, mai ales, măcar o slujbă pe an. Să fie reînviate prin participarea oamenilor la slujbe: ”Ele pot fi integrate în circuite turistice. Înainte de asta, cred că cel mai important lucru e să le redai cultului religios, să le bagi în circuitul de cult, să faci măcar o slujbă”. 

Toate informațiile despre bisericuțe sunt introduse într-o platformă online. O parte din date sunt publice pentru oricine, altele doar pentru cercetare. ”Avem o interfață pentru public, unde dăm niște date generale despre istoric, aspect, stare de conservare, arhitectură ș.a.m.d. Și fișa propriu-zisă, care este foarte amplă, poate fi accesibilă de către specialiștii din domeniu, dacă vor să facă o cercetare și, bineînțeles, de către beneficiari, care sunt parohiile, mitropoliile ș.a.m.d. și care vor să afle în ce stare sunt bisericile lor. Realizăm un fel de top al priorităților în funcție de cât de valoroasă sau și degradată este biserica, dacă ar merita să se intervină pe ea mai curând decât pe altele”.

Voluntarii sunt bucuroși să facă ce le place, iubesc stâlpii, ornamentele, pridvorul, acoperișul și clopotnițele acestor biserici. Ar vorbi despre ele continuu. Dar neputința îi însoțește la fiecare pas. ”Dar când vezi câte o biserică de asta și simți, așa, că ești chiar neputincios și nu știi, nu știi ce să faci. Cred că de la gândul ăsta am pornit, că ar trebui măcar să venim în calea lor, să vedem care sunt nevoile, unde sunt nevoile, câte sunt de fapt, care e povestea lor. Înainte să dispară. Adică, noi, pe de o parte suntem conștienți că nu le putem salva pe toate. Dar măcar să salvăm cât putem și să documentăm cât putem, acolo unde nu putem salva”, explică Celina. 

ECHIPA

Celina este ”fata cu șindrila”, istoric și mai mult de atât, din echipă, dar alături de ea mai sunt și arh. Amalia Ignuţa, arh. Vladimir Obradovici, rest. Ana Chiricuţă, arh. Lucia Leca, rest. Marta Klus, arh. Natalia Klus, rest. Maria Sbera, ist. Marius Moldovan, ist. Cristina Cojocaru, sculptor Gabriel Solomon, etnograf Dan Şuvăială, antropolog Alexandru Iorga, stud. antrop. Mihnea Balan, stud. antrop. Vlad Popescu, Carina Tătăranu, Bogdana Eftimie, Andrei Onica, arh. Erika Nagy, stud. ist. Alina Todoca, stud. arh. Aurelia Micoroi, stud. arh. Răzvan Stanciu, stud. arh. Natalia Ioana Averescu.

De documentarea 3D a bisericilor de lemn s-au ocupat geogr. Adriana Sărăşan şi geogr. Cristian Ardelean, de la Universitatea de Vest din Timişoara. Pentru acest proiect asociația a obţinut o finanţare din timbrul de arhitectură al Ordinului Arhitecţilor din România şi sprijiniţi cu cazare/masă de Mitropolia Olteniei prin parteneriat. 

Galerie foto