Alexandru Mateiu nu revine pe teren la meciul cu Rapid
Mijlocașul Universității Craiova, Alexandru Mateiu, are probleme serioase după ce a fost lovit cu cotul de jucătorul lui Gaz Metan Mediaș, Diogo Izata. Acesta ar putea absenta de pe teren în runda viitoare, când oltenii vor evolua pe terenul Rapidului.
Antrenorul Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, are șanse mici să se poată baza pe serviciile lui Alexandru Mateiu în meciul cu giuleștenii de etapa viitoare, după ce mijlocașul a fost trimis direct la spital în urma jocului cu Gaz Metan Mediaș. Tehnicianul a anunțat că fotbalistul său are doi dinți fracturați după contactul cu jucătorul portughez și că ar putea lipsi de pe teren împotriva Rapidului.
Tehnicianul a precizat că Mateiu, care va trebui să își implanteze doi dinți în urma acestui accident, va fi supus unei intervenții chirurgicale complicate. Aşadar, mijlocașul Universității Craiova va lipsi aproape sigur de pe teren în etapa a șaptea, când oltenii se deplasează la București pentru meciul împotriva Rapidului. Acesta trebuie supus unei intervenții chirurgicale, apoi va avea nevoie de timp pentru refacere, astfel că antrenorul Laurențiu Reghecampf își face deja planurile fără el. „Păcat pentru Mateiu, din câte am înţeles are doi dinti fracturaţi. Probabil ne va lipsi la următoarea partidă, nu ştiu dacă are timp să se refacă. Bancu are doi dinţi sparti si poartă o proteză. Ar trebui sa aibă mai multă grijă pentru că sunt profesionişti şi din asta trăiesc. Este o pierdere pentru noi şi mai ales pentru Mateiu, pentru că va trebui să îşi implanteze doi dinţi şi să facă o operaţie foarte complicată”, a declarat Laurențiu Reghecampf, conform Telekom Sport.
Antrenorul Universității Craiova a menționat că arbitrul întâlnirii nu are nicio vină, cu atât mai mult cu cât a luat măsura disciplinară care se impunea, cartonaș roșu pentru Izata.