Alexa acuză absenţele din lot pentru semieşecul de la Târgu Jiu

Adversarul pandurilor din ultima etapă a returului, CSM Reșița, a mers aproape perfect în acest sezon de Liga 3 și este una dintre principalele favorite la promovare din toate cele 10 serii. Pe locul 1 a terminat formația pregătită de Dan Alexa, cu 50 de puncte, grație a 16 victorii și două remize, ambele rezultate de egalitate fiind înregistrate în meciurile cu Pandurii.

În ultima etapă a campionatului, CSM Reșița a făcut 0-0 cu Pandurii, dar Dan Alexa voia victoria şi dorea chiar o diferență cât mai mare de scor înainte de intrarea în play-off-ul de promovare în Liga 2.

Chiar dacă play-off-ul încă nu a început, CSM Reșița are un avans liniștitor față de locul 2 al seriei, CSM Deva, de 10 puncte, şi de 20 de puncte faţă de Pandurii.

Alexa ar fi vrut victoria şi la Târgu Jiu dar a dat vina pe absenţele din lot pentru acest semieşec. ”Ne-am fi dorit să câștigăm și acest meci dar din păcate nu am reușit. Am jucat această partidă fără atacanți, Mediop și Aboubacar sunt accidentați și sperăm ca măcar pe unul dintre ei să-l recuperăm pentru jocul următor. A fost un meci de luptă, am avut trei sau patru situații și cred că a fost un joc echilibrat. Pandurii s-a apărat tot meciul și și-a dorit acest punct. Dar trebuie să jucăm chiar dacă ne lipsesc jucătorii importanți. Trebuie să găsim soluții. Ne-au lipsit golgheterii echipei, iar supărarea mea este aceea că deși am dus mingea de multe ori în careul advers, n-am reușit să marcăm”, a spus Alexa după meciul de la Târgu Jiu, cu gândul deja la play-off unde echipa sa nu ar avea de ce să aibă probleme: „Începe play-off-ul și trebuie să creștem în joc. Trebuie să pregătim foarte bine barajul. În acest moment suntem clar la baraj, deoarece Pandurii cu acest egal a ieșit din lupta pentru locul 1. Felicit Pandurii, este o echipă organizată și în partida următoare ne vom întâlni din nou cu această formație pe teren propriu”.

În play-off-ul Seriei 7 a Ligii a 3-a și-au mai obținut prezența CSM Deva (40 de puncte), Voinţa Lupac (32 de puncte) și Pandurii Târgu Jiu (30 de puncte).

CSM Reșița începe grupa pentru promovare la finalul de săptămână următor, pe teren propriu, cu un meci în care va întâlni tot Pandurii.

Vizualizări: 2,605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: