Adună câinii din Rânca, dar nu din partea care ține de Novaci
O firmă din București, specializată în prinderea animalelor fără stăpân, are o misiune dificilă în județul Gorj. Mai exact, trebuie să strângă câinii din zona montană Rânca, însă numai din zona care aparține de Baia de Fier, fără să depășească hotarul în localitatea Novaci.
Autoritățile locale urmează să încheie un contract cu o firmă din București pentru strângerea câinilor din comuna Baia de Fier, dar și din zona montană Rânca, pe care o au în administrare.
”Este o firmă din București, pentru că la noi în județ nu există așa ceva. Am organizat licitația, vor semna contractul și apoi vor trece la strângerea câinilor fără stăpân, pentru că avem foarte mulți în comună, și mai ales în zona montană Rânca. De precizat este faptul că la Rânca vor strânge câini doar de pe zona care aparține de Baia de Fier și nu vor trece de hotarul cu orașul Novaci”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primarul din Baia de Fier.
Valoarea contractului este de aproximativ 65.000 de lei. ”Este legal ce facem și trebuie să rezolvăm o dată această problemă, pentru că sunt foarte mulți câini fără stăpân. Au fost mereu aduși din alte localități și trebuie să rezolvăm această problemă. Firma respectivă vine să îi strângă și îi duce la un adăpost în capitală”, a mai spus primarul din Baia de Fier.
Ca și costuri, capturarea, asistența veterinară și transportul în capitală costă 375 de lei pe câine, procedura de revendicare sau adopție tot atât, la fel ca și eutanasierea.
Firma a mai precizat că, din cele trei proceduri, se vor aplica maxim două pe animal.