Activitatea economică blocată la o primărie din Gorj. Salariații se refac după un accident rutier

Situație grea la Primăria comunei Borăscu. Primarul din localitate încearcă să deblocheze situația financiară a primăriei după ce doi angajați din Compartimentul Contabilitate au fost implicați într-un eveniment rutier în urmă cu două luni.

Contabilul și contabila primăriei Borăscu sunt în concediu medical și încearcă să se refacă după accidentul in urma căruia s-au ales cu traumatisme destul de grave.

"Accidentul s-a întâmplat acum două luni când contabilul și contabila primăriei se întorceau de la Trezorerie de la Motru și, din cauza căldurii, contabilului i s-au făcut rău la volan. Au făcut accident și au fost destul de grav răniți, contabila a fost în comă, cu lovituri puternice la cap. Noi așteptăm să se refacă și să revină la primărie", a povestit Constantin Țucu, primarul din comuna Borăscu.

În acest context, activitatea economică la primărie este data peste cap: "Vă dați seama ce probleme avem la primărie. Ne descurcăm extraordinar de greu. Am fost nevoiți să apelăm la ajutorul unei firme specializate că să deblocăm situația, să ne facă ordine de plată, să facem plăți, să virăm salarii. Este ingrozitor de greu", a mai spus edilul din comuna Borăscu.

Vizualizări: 2,638

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: