Acţiune caritabilă pe motoare
Daruri pentru copiii din Baia de Fier. Motocicliştii care au participat la Slowride Transalpina Fest au revenit la poalele munţilor. Nu pentru o nouă paradă moto, ci pentru o acţiune caritabilă. Au adus mai multor familii nevoiaşi cadouri. Cei mai bucuroşi au fost copiii care au primit dulciuri şi multe jucării.
Sute de copii care provin din familii cu o situaţie modestă au fost vizitaţi sâmbătă de motocicliştii Clubului Slowriders RC. Pasionaţii de motoare au fost în Gorj, în vară, la festivalul de rock Slowride Transalpina şi au rămas impresionaţi de poveştile oamenilor din zonă.
Haine, încălţăminte, jucării, mâncare şi rechizite şcolare au ajuns la familiile sărace din Baia de Fier. „Am vrut să aducem un strop de bucurie copiilor care sunt mai puţin norocoşi de aici, din Baia de Fier. Am colectat toate produsele în Bucureşti şi le-am adus aici cu câteva maşini mai mari. Sunt oameni cu suflet care au donat pentru aceşti copii. Au strâns îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, rechizite şcolare şi alimente neperisabile care au ajuns la copiii din Baia de Fier”, a spus unul dintre participanţii la acţiune.