ACS Viitorul Târgu Jiu va juca sâmbătă la Timişoara
FRF A stabilit programul celei de-a şasea etape din Liga 2 în care este programat derby-ul fotbalului românesc, Dinamo – Steaua.ACS Viitorul Târgu Jiu va juca în deplasare în această etapă, cu Politehnica Timişoara.
Etapa a 6-a a Ligii 2 aduce o premieră pentru acest campionat. Pentru prima dată în istoria lor, cele mai titrate cluburi din fotbalul românesc, Steaua și Dinamo, se întâlnesc în eșalonul secund. Derby-ul fotbalului românesc se joacă vineri, de la oră mai puțin obișnuită pentru acest eșalon, 21:30, însă nu va fi cea care va deschide runda, fiindcă în aceeaşi zi, mai devreme, de la ora 16:30, se dispută un alt meci, Progresul Spartac – SC Oțelul.
Sâmbătă vor avea loc șapte partide, toate programate de la ora 11:00. Poli Iași – Gloria Buzău, și acesta un derby al etapei, va fi jocul televizat. Şi Poli Timișoara - ACS Viitorul Târgu Jiu este anunţat de FRF tot pentru ora 11:00 dar bănățenii, atunci când nu sunt televizați, își mută meciul după-amiază, însă trebuie să fie de acord și clubul oaspete.
Etapa se încheie duminică, de la ora 11:30 urmând să înceapă FK Miercurea Ciuc – Minaur Baia Mare.
Program etapa 6 Liga 2, sezon 2022-2023:
vineri, 9 septembrie 2022, ora 16:30
Progresul Spartac – SC Oţelul Galaţi – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport
vineri, 9 septembrie 2022, ora 21:30
Dinamo – Steaua – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport
sâmbătă, 10 septembrie 2022, ora 11:00
FC Braşov – Metaloglobus Bucureşti
CSM Slatina – Ripensia Timișoara
CSC Dumbrăviţa – Unirea Slobozia
Politehnica Iaşi – Gloria Buzău – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport
Unirea Constanţa – Concordia Chiajna
CS Comunal Şelimbăr – Unirea Dej
Politehnica Timișoara – ACS Viitorul Târgu Jiu
duminică, 11 septembrie 2022, ora 11:30
FK Miercurea Ciuc – Minaur Baia Mare – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport