A rămas fără permis chiar de ziua lui

Un bărbat din Filiaşi, care sâmbătă şi-a sărbătorit ziua de naştere, dar şi onomastica, a fost prins la volan având o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat. El a fost oprit cu puţin timp înainte de miezul nopţii de către poliţiştii doljeni care au organizat o acţiune în cadrul căreia au aplicat sute de amenzi contravenţionale.

„În ziua de 26 octombrie a.c., ora 23.35, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au depistat un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Filiaşi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Paltinului, din localitate, având o concentraţie de 0,95  mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, urmând a fi dispuse măsuri legale”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Dolj.

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din Dolj au dat peste 370 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

„Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi,  37 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 7 autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 7 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, mai transmit oficialii Inspectoratului de Poliţie Dolj.

Vizualizări: 1,690

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: