Client atacat de taximetrist
Un tânăr taximetrist din Petroșani este acuzat că și-a atacat un client, amenințându-l cu cuțitul. Acesta din urmă a căzut și s-a lovit.
Bărbatul atacat, în vârstă de 60 de ani, s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de asfalt, fiind ulterior preluat de o ambulanţă.
„Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, în data de 25.10.2024, orele 21:24, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că într-o stație de taxiuri din localitate ar fi avut loc o altercație. Din primele verificări s-a stabilit că, în urma unui conflict verbal, pe fondul unor neînțelegeri cauzate de un refuz privind o cursă cu taxi-ul, un bărbat în vârstă de 27 de ani (taximetrist) din municipiul Petrosani, ar fi încercat să îl lovească cu un cuțit, însă intenția sa nu s-a materializat, pe un alt bărbat de 60 de ani (client), din aceeași localitate, acesta dezechilibrându-se și căzând pe asfalt, lovindu-se la cap”, a transmis IPJ Hunedoara.
Ulterior, bărbatul de 60 de ani a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, polițiștii continuând verificările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor.