A murit fondatorul Partidului Liber-Schimbist

Profesorul Ştefan Cazimir, unul dintre cei mai importanţi filologi români contemporani, a murit, joi, la vârsta de 88 de ani. A intrat în viaţa politică în 1990, ca preşedinte fondator al Partidului Liber-Schimbist, şi a fost deputat în trei legislaturi (1990-1992, 1992-1996, 2000-2004).

„Conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a aflat cu profundă durere şi imens regret de trecerea în nefiinţă a domnului Prof. (Emeritus) univ. dr. Ştefan Cazimir, intelectual de înaltă ţinută, recunoscut şi apreciat om de cultură. Prin dispariţia sa, nu doar comunitatea evreiască suferă o uriaşă pierdere, ci şi societatea română în general”, a anunţat joi, pe pagina de Facebook, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Unul dintre cei mai importanţi filologi români contemporani, Ştefan Cazimir este considerat cel mai de seamă cunoscător şi critic al operei lui I.L. Caragiale.

Tot inspirat de Caragiale, după Revoluţia din 1989 Ştefan Cazimir a fondat Partidul Liber-Schimbist. „Prin prezenţa sa în Parlament a încercat să aducă echilibru şi concordie în politica românească”, a mai transmis Federaţia.

Vizualizări: 2,482

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: