Lucrează la legea pentru renunțarea totală la cărbune
Autoritățile lucrează la legea prin care România să renunțe complet la cărbune, a anunțat directorul general în Ministerul Energiei, Elena Popescu.
“Va fi o lege a phase out-ului cărbunelui, este introdusă ca şi reformă în PNRR. În această lege să stabilim acele termene, probabil 2030, pe care le-aţi văzut în declaraţiile domnului ministru. 2030, respectiv 2032. Ele trebuie asumate la nivelul Parlamentului, nu este o decizie a Ministerului Energiei, tocmai pentru că presupune costuri sociale, reconversie profesională, dezvoltare regională”, a afirmat Elena Popescu, într-o conferinţă de presă organizată de Energynomics.
Reprezentanta Ministerului Energiei a explicat că această lege se află în prezent într-o fază incipientă.
“Suntem într-un stadiu incipient de gândire pe această lege. Eu o văd ca o responsabilizare a tuturor entităţilor cu atribuţii în domeniu. Legea e într-o zonă incipientă, ea a apărut în contextul negocierilor pe PNRR. (…) Interesul nostru nu este să decarbonăm mai lent decât ceilalţi, ci să decarbonăm într-un mod realist, să nu ne ducem şi mai jos decât suntem, ci să mergem şi noi o dată cu ceilalţi în decarbonare, iar decarbonarea să reuşească”, a precizat Elena Popescu.
Practic, ar mai fi 11 ani până la renunțarea totală la cărbune, asta dacă nu cumva se vor mai schimba politicile europene până atunci.