A luat pasageri în mașină, deși băuse înainte de a se urca la volan

Un gorjean din Dănești a fost condamnat ieri la un an și două luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Fapta s-a petrecut în octombrie anul trecut. "Fiind oprit de un echipaj de poliţie, s-a constatat că inculpatul emana halenă alcoolică şi s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, la ora 17:17 s-a înregistrat o concentraţie de 0,71 mg/l alcool în aerul expirat", se arată în documentul de la instanță.

Bărbatul a recunoscut că a băut singur câteva pahare de vin, după care a plecat cu mașina să își ia de la serviciu concubina și pe nepotul acesteia.

"Pe de o parte, instanţa va avea în vedere gradul ridicat de pericol social abstract al faptei concretizat în valorile sociale care au fost puse în pericol (infracţiunea pentru care inculpatul a fost cercetat fiind o infracţiune de pericol, iar nu de rezultat) şi care ar fi putut fi vătămate – viaţa persoanei, sănătatea şi integritatea acesteia, precum şi siguranţa traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilităţii sporite a oricărui conducător auto în trafic. În cauză, pe de altă parte, urmează a fi reţinut gradul relativ moderat de pericol social concret al faptei", se arată în documentul de la Judecătoria Târgu Jiu.

Sentința nu este definitivă.

Vizualizări: 995

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: