A încercat să dea foc casei în care locuiește soția sa
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, de 62 de ani, din comuna Scoarța, sat Copăcioasa, cu privire la faptul că soțul său de 66 de ani amenință că i-ar pune foc locuinței.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că femeia ar fi văzut pe o aleea din spatele locuinței o butelie de dimensiuni mici, pe care consideră că soțul său a lăsat-o acolo în noaptea anterioară, pătrunzând fără drept în curtea locuinței, întrucât, față de acesta a fost emis un ordin de protecție de către instanța de judecată, fapt pentru care se simte amenințată de bărbat.
De asemenea, față de acesta, Judecătoria Târgu-Cărbunești a emis la data de 23 august 2024 un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni, prin care s-a dispus evacuarea temporară din locuinţă, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate, păstrarea unei distanţe minime de 50 de metri faţă de femeie, cu excepţia situaţiei în care părţile trebuie să se prezinte în faţa instanţei sau organelor de cercetare sau urmărire penală, respectiv, la păstrarea unei distanţe minime de 50 de metri faţă de domiciliul soției sale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.