A dat fotoliul de primar pe şorţul de bucătar
Primarul din Cărbuneşti Mihai Mazilu a renunţat pentru câteva ore la fotoliul de primar şi a îmbrăcat halatul de bucătar. El a gătit pentru a ajuta o familie nevoiaşă din oraşul Târgu Cărbuneşti. Edilul a făcut clătite şi saramură din peşte, iar specialistul în arta culinară i-a dat nota 10.
Invitat în cadrul emisiunii „Meseriaşi de ocazie“, difuzată aseară la ora 19 la Gorj Tv, primarul din Cărbuneşti, Mihai Mazilu, a demonstrat că se pricepe la gătit mai ceva ca o femeie. A pregătit patru porţii de saramură de peşte şi clătite. La saramură s-a descurcat foarte bine după cum a spus bucătarul specialist, a avut însă mici probleme la clătite, i s-au cam ars, dar specialistul nu a ţinut cont de acest lucru şi i-a acordat nota maximă.
Punctajul obţinut s-a transformat în bani, 1.000 de lei, premiu oferit de Hotel Sara din Ţicleni. Din banii câştigaţi muncind cu ziua, primarul a cumpărat alimente, pături, jucării şi multe altele pentru două familii nevoiaşe din Cărbuneşti. Este vorba de familia Părăliţă, care locuieşte într-o baracă fără curent si a căror sursă de venit este un salariu de 400 de lei, din aceşti bani hrănindu-se 5 suflete dintre care 3 minori şi de familia Popescu compusă din 9 persoane dintre care 7 minori şi care nu au decât alocaţiile copiilor şi ajutorul social primit de la primărie. Membrii acestor două familii au plâns de bucurie când au primit darurile. „Am acceptat fără a sta pe gânduri invitaţia la această emisiune, pentru că mi se pare extraordinar să munceşti câteva ore ca să ajuţi o familie fără posibilităţi materiale. Au fost lacrimi de bucurie de ambele părţi, am plâns împreună cu aceşti oameni care abia dacă au cu ce cumpăra pâine pentru copii”, a spus bucătarul de ocazie Mihai Mazilu.
URMEAZĂ CĂLINOIU
Miercurea viitoare, începând cu ora 19, îl veţi putea vedea într-o postură inedită pe preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. El a renunţat la cravată şi costum şi a încălţat cizme de cauciuc şi salopetă.