12 tineri gorjeni au creat de la ZERO un robot. Cine sunt!

Demers de aplaudat al unei echipe de tineri de la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu (CNET) din Târgu Jiu. Aceștia au realizat un robot cu care au intrat într-o competiție internațională de robotică, sponsorizată de o fundaţie din America, fiind singura echipă participantă din Gorj. Robotul, pe care vor să-l numească Kory, este aproape finalizat. Participarea lor la competiția care se va desfășura în luna martie, la București, este condiționată de strângerea sumei de 4000 lei pentru cheltuielile de deplasare, bani pe care nu îi au.      

Mihai Pirvuleț, Andrei Noroc, Andrei Dumitrescu, Denis Zoican, Vlad Udrescu, Vlad Mihăilescu, Mihai Cănăluș, Ionuț Duiu, Eduard Popescu, Denisa Vamvu, Flaviana Iuga și Ana Maria Duță sunt cei 12 tineri care formează echipa Team TechnoGods și care au fost selectați pentru a duce la îndeplinire acest proiect. În fapt, echipa de elevi de la CNET participă la un concurs internațional de robotică, First Tech Challenge, aflat în România la cea de-a doua ediție.

Liceul la care studiază este într-un parteneriat cu Liceul Teoretic "Avram Iancu" din Cluj Napoca și astfel au fost invitați să participe la proiect. Elevii gorjeni sunt coordonați de profesorul de informatică Mihaela Runceanu. Etapa finală națională va avea loc în perioada 24-27 martie, la Sala Polivalentă din București. Realizarea unui robot a fost de fapt tema impusă de organizatori pentru acest an. Tinerii spun că la început nu aveau nicio cunoștință despre cum se construiește o astfel de mașinărie. "Proiectul a început prin luna noiembrie și niciunul dintre noi habar nu avea ce înseamnă să lucreze în echipă, ce înseamnă să faci roboți. Ce ne leagă pe noi este pasiunea pentru astfel de lucruri. Ne place informatica, ne place tehnologia. La început eram demoralizaţi, nu ştiam nimic. Ne-am întâlnit, am început să ne uităm la tutoriale pe youtube, la ce găseam pe net", a explicat Mihai Pîrvuleț, liderul echipei TechnoGods.    

 Ce sarcini îndeplineşte robotul 

Robotul creat de liceenii gorjeni, pe care vor să-l numească Kory, va putea îndeplini mai multe sarcini: să arunce la coș, să se poată orienta singur, să poată urca rampe, să miște mingi de dimensiuni mari. "Robotul trebuie să arunce la coș o minge. Sunt niște mingi aruncate pe jos, el trebuie să se ducă să le ia cu mătura de jos, le aruncă la coș. Acesta este unul dintre taskuri. Sunt două părți. Una autonomă, în care robotul gândește singur, și una teleghidată, în care noi îl controlăm. Sunt niște mingi foarte mari care ar trebui să le împingă pentru a obține puncte", a mai spus liderul echipei.

Tinerii au lucrat chiar și în zilele libere la acest robot. Fiecare are un rol în această echipă. Unii tineri sunt programatori, alții lucrează pe partea de asamblare, design sau media. Nu știu exact ce vor câștiga dacă robotul lor va fi cel mai apreciat. Spun însă că au câștigat deja prin faptul că au învățat să lucreze în echipă. "În cadrul echipei fac parte din departamentul de design și ne ocupăm cu aspectul robotului și tot ce ține de acest domeniu. Îmi place ceea ce fac, mereu am fost atrasă de estetică și de tot ce este frumos. Este nevoie de foarte multă muncă pentru acest proiect și nu avem timp suficient în timpul orelor de curs așa că venim și în timpul liber. Ne distrăm foarte mult când ne întâlnim, nu doar muncim", a spus Flaviana Iuga.  

Chiar dacă anul acesta este unul greu pentru că va trebuie să treacă și prin febra examenului de bacalaureat, Vlad Mihăilescu spune că nu a putut sta deoparte. "Mi-a plăcut programarea și am zis să mă bag în acest proiect, deși eram sceptic. Sunt în clasa a XII-a, iar programul este destul de încărcat. O să aplic la Facultatea de Politehnică din Cluj Napoca, tot pe parte de programare", a spus Vlad Mihăilescu. 

 Au nevoie de sprijin

Pentru a duce la îndeplinire acest proiect tinerii au primit din partea unor sponsori ai competiției materiale necesare. Chiar și o imprimantă 3D au primit astfel încât să poată construi anumite piese din plastic sau metal. "Nu avem bani suficienți. Ne trebuie sponsori. Avem nevoie de bani pentru cazare în București. Tricourile le-au făcut pe banii lor. Mai avem nevoie și de materiale. Ce a fost mai important am primit. Și este vorba de lucruri valoroase, soft-uri, inclusiv imprimanta 3D. Am mai avea nevoie de vreo 4000 lei pentru deplasarea la București", a explicat profesorul Mihaela Runceanu. 

Galerie foto









Vizualizări: 17,587

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: