Ziua decisivă pentru Ponta
Viitorul, politic sau nu, al lui Victor Ponta ar putea fi decis marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când este anunţată pronunţarea în dosarul Turceni - Rovinari. Este vorba de dosarul referitor la contracte de asistenţă juridică de milioane de euro obţinute de Casa de avocatură Şova şi asociaţii la complexurile energetice.
Ponta era în acea vreme deputat de Gorj şi senior partner la casa de avocatură, care îi dădea lunar sume consistente fără să presteze ceva. După ce a început ancheta, oameni din cabinetul Şova au pus semnătura lui Ponta pe nişte documente, să pară că a muncit ceva.
Procurorii nu au reuşit să demonstreze că Ponta i-a facilitat lui Şova obţinerea de contracte, aşa că l-au băgat la spălare de bani, complicitate la evaziune şi alte chestiuni colaterale.
Sentinţa Înaltei Curţi nu este una previzibilă, dar respectivul dosar nu este singura problemă a lui Ponta. Foştii lui colegi din PSD, care îl pupau şi-n sculare, şi-n culcare, îi creionează acum o imagine de trădător, de om al serviciilor. Cu multe, multe argumente, amintiri ale unor discuţii. Alegătorii PSD, care erau fani Ponta acum câţiva ani, au ales să rămână alături de partid, şi asta se vede pe reţelele sociale şi nu numai. În aceste condiţii, şi dacă scapă de dosar, va mai însemna Ponta ceva pe scena politică? Va reuşi să facă ceva cu partidul lui, Pro România?
Un ziar francez scria că Ponta ar putea face un partid similar mişcării lui Macron din Franţa, dacă nu va ajunge la puşcărie. Mi-e greu să cred că Ponta va mai fi pentru cineva o tânără şi neprihănită speranţă a politicii. Drept este că românii îşi doresc politicieni altfel, dar nu sunt atât de naivi încât să creadă că aceştia ar putea fi reprezentaţi de Ponta.
Faptele pe care se presupune că le-au comis Ponta, Şova, Ciurel şi ceilalţi sunt de acum zece ani. Zece ani în care oamenii ăştia au condus guverne, ministere, companii. Dacă România era un stat funcţional, procurorii şi judecătorii se pronunţau cel mai târziu acum opt ani, adică într-un an de la primele dezvăluiri în presă ale subiectului. Fie aceşti oameni erau condamnaţi şi nu mai produceau alte rele, fie erau achitaţi şi îşi puteau face fiecare munca.
Acelaşi lucru îl putem spune de alte sute sau mii de politicieni din România. Oricum am privi lucrurile, Direcţia Naţională Anticorupţie a fost de-a lungul anilor cel puţin complice la situaţia în care am ajuns astăzi. Sper să vină ziua în care Kovesi şi alţii să ne explice de ce au schimbat tabăra şi i-au lăsat pe alde Ponta, Ghiţă, Băsescu, Udrea şi alţii cu ochii-n soare.