Zacuscă de vinete şi ardei kapia sau gogoşari

Una dintre cele mai simple şi uşor de realizat dintre conservele de sezon este cea de zacuscă de vinete cu ardei kapia sau gogoșari. O rețetă pe cât de simplă, pe atât de gustoasă şi care nu trebuie să vă lipsească din cămară.

Vinetele se găsesc acum din abundenţă în pieţe, la fel ca şi ardeii kapia şi este momentul potrivit pentru a prepara felurile preferate de zacuscă.

Ingrediente necesare:

    3 kg ardei kapia / gogoșari

    5 kg vinete

    1 kg ceapă

    5 foi de dafin

    1 litru bulion

    1 litru ulei

    piper, sare, piper boabe

Mod de preparare: Începem prin a coace vinetele și ardeii. Presărăm apoi ardeii copți cu sare, îi acoperim cu un capac și îi lăsăm deoparte până se răcesc.

Între timp, curățăm vinetele și le punem la scurs într-o strecurătoare. Curățăm și ceapa, apoi o dăm prin mașina de tocat împreună cu ardeii curățați de semințe și cotoare. Adăugăm și zeama acestora pentru un gust deosebit. Vinetele le tocăm sau le dăm tot prin mașina de tocat.

După ce toate ingredientele sunt tocate, le punem într-o cratiță încăpătoare, adăugăm și uleiul, foile de dafin, bulionul și piperul boabe. Potrivim amestecul de sare și de piper, apoi punem la fiert, la foc foarte mic. Amestecăm încontinuu pentru a evita să se prindă de fundul cratiței. Fierbem timp de 1-2 ore, până scade un pic și până uleiul se ridică la suprafață. Transferăm apoi zacusca fierbinte în borcane curate și sterilizate, apoi închidem borcanele cu capacele sterilizate și le învelim în pături călduroase. Lăsăm borcanele învelite până se răcesc de tot, apoi le depozităm în cămară.

Vizualizări: 1,745

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: