Mâncare de vinete, gata în cinci minute

Reţeta de mâncare de vinete este incredibil de gustoasă și, cel mai important, este foarte rapid  şi uşor de preparat. În plus nu e nevoie să coaceți vinetele la cuptor sau să le fierbeți.

Această reţetă foarte gustoasă poate fi conservată pentru iarnă.

Ingrediente:

-2 cepe;

-4 roșii;

-2 vinete;

-2 linguri de zahăr;

-½ linguriță de sare;

-1 linguriță de piper negru măcinat;

-1 linguriță de usturoi granulat;

-1 linguriță de amestec de ierburi;

-3 linguri de ulei;

-2 linguri de sos de soia.

Mod de preparare:

Tăiați ceapa cuburi, rondele sau jumătăți de rondele. Roșiile le tăiați bucăți și le transformați într-o compoziție lichidă cu ajutorul blenderului, mașinii de tocat carne sau al storcătorului de fructe. Curățați vinetele de coajă și le treceți prin răzătoarea mare. Luați o tigaie cu pereți înalți, turnați ulei, adăugați vinetele, amestecați și mai adăugați ulei, dacă e nevoie. Înăbușiți vinetele sub capac timp de 2-3 minute.

Într-un vas, amestecați zahăr cu sare, piper negru, ierburi și usturoi. Turnați sucul de tomate în tigaia cu vinete, adăugați ceapa și amestecați. Gătiți legumele sub capac timp de 2 minute, apoi adăugați condimentele și amestecați. Înăbușiți tocana timp de încă câteva minute, apoi o gustați de sare și condimente.

La final, adăugați sos de soia, amestecați și peste un minut tocana e gata.

Vizualizări: 1,739

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: