Wi-fi gratuit la sat. Localnic: O să îmi vină copilul mai des acasă

Comuna Căpreni se numără printre puținele localități din Gorj unde localnicii au acces la Wi-Fi gratuit. Autoritățile locale au luat decizia de a le crea sătenilor această facilitate, pentru că sunt multe zone în care telefonia mobilă nu are semnal, iar oamenii de aici nu aveau posibilitatea de a comunica.

Investiția a fost realizată în mare parte cu bani europeni. Valoarea este de 15.000 de euro și primăria din Căpreni a avut o contribuție de 2.000 de lei.

”Am reușit să dăm drumul Wi-Fi gratuit în toată comuna, făcând excepție doar satul Aluniș. Ne-au dus mai mult în satele fără semnal de la operatorii de telefonie, ca să ajutăm și oamenii din aceste zone”, a declarat Emil Cătănoiu, primarul din Căpreni.

Localnicii s-au bucurat de această investiție, parcă mai mult decât de altele. ”Oamenii s-au bucurat enorm, mai ales tinerii. Avem un cetățean care s-a bucurat nespus că are un fiu care lucrează on-line și că acum va veni mai des acasă, pentru că are condiții să își desfășoare activitatea. Avem și la biserici Wi-Fi, și la școli, și în parcuri”, a mai precizat primarul.

Printre localitățile cu wi-fi gratuit se numără și comuna Bustuchin.

Vizualizări: 3,473

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: