Weber, acum doi ani: Problema legii 197 se poate rezolva pe loc
Mihai Weber, liderul PSD Gorj, se înscrie în rândul politicelor curajoși atunci când nu au decizia, iar când e vremea să ia hotărâri spune că de vină sunt ceilalți.
Angajații din minerit și energie sunt revoltați de schimbarea de atitudine a liderului PSD, care până de curând îi susținea în ceea ce privește legea 197, iar astăzi, când are pârghiile să o rezolve- premier și ministru al muncii PSD- Weber anunță că este ”tardiv”.
Au căutat declarațiile făcute de Mihai Weber în urmă cu doi ani, când PSD se încălzea să între la guvernare. Într-un interviu la Radio Infinit, el a declarat că problema cu aplicarea legii se poate rezolva într-o zi, dacă se vrea.
”Dacă se dorea se putea rezolva problema, imediat, într-o zi. Dacă se dorea se putea rezolva problema pe loc printr-o ordonanță de guvern, pentru că s-au dat ordonanțe de guvern pe lucruri mai puțin însemnate, făceau ordonanță de guvern și reglementau speța. Dacă se dorea. Ați văzut, care mai de care își asuma merite asupra acestei legi, au venit unii și se pozau în caiere, la parlament, fiecare încerca să culeagă roadele, aș putea spune, nemeritate, dar așa e în politică, fiecare își mă bagă capul în tabloul principal”, a spus acesta.
Mihai Weber spune că problema se putea rezolva acum doi ani, deși acum lucrurile nu sunt departe de situația de acum doi ani.