Vor în libertate după patru luni de arest. „Gogu” şi „Alin” sunt acuzaţi de viol
Doi tineri din Târgu Jiu, trimişi în judecată pentru viol şi lipsire de libertate, cer măsuri preventive mai blânde. „Gogu” şi „Alin” sunt acuzaţi că, în noaptea de 30/31 martie, ar fi obligat o femeie de 36 de ani, din Băleşti, să întreţină relaţii sexuale cu ei.
Tânăra a acceptat, pe zi, compania unuia dintre bărbaţi. A mers la restaurant şi apoi la locuinţa acestuia din cartierul Iezureni. Distracţia avea însă să se transforme în clipe de coşmar, când şi-a făcut apariţia şi un prieten.
Femeia i-a denunţat la poliţie, iar cei doi tineri, de 24 şi, respectiv, 28 de ani, se află în arest preventiv din luna aprilie. Luni, cei doi au solicitat să fie plasaţi în arest la domiciliu sau sub control judiciar, dar magistraţii nu au fost de acord.
„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Ciotor Grigore, zis «Gogu», trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol în formă continuată (3 acte materiale) şi menţine măsura arestării preventive a acestuia dispusă prin încheierea nr.12 din data de 2.04.2019, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu. (…) constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Todea Dumitru-Vasile, zis «Alin», trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. (…) Respinge cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore”, se arată în minuta sentinţei din 26 august a Judecătoriei Târgu Jiu.