Vor fi reluate investițiile pe Jiu? Director: Impactul asupra mediului este spre zero

România are resurse pentru a finaliza capacități de energie curată, dar nu le folosește. Lucrările la amenajarea hidroenergetică a Jiului au fost blocate prin hotărâre judecătorească, cu doar câteva săptămâni de a începe problele tehnologice. Hidroelectrica face demersuri pentru a le finaliza, fără să afecteze mediul. Pentru că vorbim de investiții de 200 de milioane de euro, de o lucrare aproape terminată.

Amenajarea hidroenergetică a sectorului Livezeni - Bumbeşti Jiu a început în 2004, înainte ca Defileul Jiului să devină spațiu protejat. Investiţia ar fi trebuit finalizată în şapte ani, ceea ce nu s-a întâmplat din lipsa fondurilor, la acea vreme.

”În 2004 au început lucrările, după obţinerea tuturor autorizaţiilor şi permiselor necesare pentru autorizaţia de construire. (...) Lucrarea a fost stopată prin intervenţia instanţei care a anulat autorizaţia de construire pe data de 14 decembrie 2017, cu o lună înainte de începerea probelor de punere în funcţiune. Eram în proporție de 95% în decembrie”, a spus Emil Crișan, manager de dezvoltare la Hidroelectrica. 

Hidrocentrala Dumitra este realizată în proporţie de 90%. Această centrală ar putea asigura energia electrică pentru peste 200.000 de locuinţe.

”Impactul asupra mediului este spre zero. Nu aş vrea să uităm că se pot produce circa 259.000 de Mwh anual. Aproximativ 200.000 de gospodării vor putea fi alimentate anual de la această unitate. Sunt optimist și, cu puțin noroc, spre sfârșitul anului viitor am putea începe probele și mai apoi lucrul la hidrocentrala de la Dumitra”, a mai spus Crișan.

În prezent, reînceperea lucrărilor se află la mâna Ministerului Mediului şi al Ministerului Energiei. Cele două entităţi par să nu se înţeleagă, deşi lucrarea ar trebui să continue de anul viitor.

”Cel mai mic preţ către consumatorii casnici este oferit de Hidroelectrica. Dacă nu mă înşel este de 250 de lei. Energia produsă de Hidroelectrica cred că este cea mai ieftină care se poate produce pe piaţa concurenţială. Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului ar trebui să colaboreze și să realizeze obiectivele pentru România. Obiectivul este acela de a deveni independenţi energetic”, a mai declarat Crișan.

Organizațiile de mediu sunt cele care se opun finalizării acestei investiții.

Galerie foto





Vizualizări: 3,238

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: