Mix și la Hidroelectrica. Parcuri eoliene, fotovoltaice și hidrogen verde

Hidroelectrica și-a propus ca, până în anul 2030, să devină producător de hidrogen verde. Emil Crișan, manager de dezvoltare în cadrul Hidroelectrica România, spune că societatea are un proiect ambițios, fiind vorba despre producerea a 10 mii de tone de hidrogen verde ce va fi folosit în transporturi sau pentru căldură.

Conform reprezentanților Hidroelectrica România, hidrogenul verde va fi produs la Porțile de Fier 2,

”Avem un proiect ambițios și în premieră pentru România, fiind vorba despre producerea de hidrogen verde. Va fi realizat în aria dumneavoastră de acoperire, respectiv la Porțile de Fier 2, acolo unde dorim să dezvoltăm un proiect de producere a hidrogenului verde, un proiect care să fie coroborat cu 50 de Mwh solari. Astfel, se dorește producerea a 10 mii de tone de hidrogen verde care va fi fie pentru transport, fie pentru încălzire”, a spus Emil Crișan, manager de dezvoltare Hidroelectrica.   

Energia produsă de eoliene este o altă strategie Hidroelectrica. ”Hidroelectrica își dorește să participe la creșterea capacității energetice în România. Avem un plan ambițios pe termen mediu până în 2025 și pe termen lung până în 2030. Dorim să investim circa 26 de miliarde de lei în producție de energie electrică. Suntem capacitați pe trei arii de dezvoltare, capacități hidro, circa 700 de MWh noi până în 2030. Vom face retehnologizări, iar producția va crește. Vrem să trecem la energia alternativă, curată. Dorim să punem în funcțiune circa 700 de MWh în energia eoliană. Vrem să participăm cu o fermă de minium 400 de MWh pe Marea Neagră cu eolienele. De asemenea, avem în vedere construirea a 3 parcuri solare. Unul în zona Făgărași de 300 de MWh, foarte mare. Vrem să amplasăm parcuri pe amenajările hidroenergetice, pe lumina apei”, a mai spus Crișan.

Vizualizări: 2,479

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: