Vîlceanu, vot pentru demiterea unui ministru din Guvern
Fostul lider al PNL Gorj continuă să aibă ieșiri publice prin care critică măsuri luate de Guvernul din care face parte și partidul său. Deputatul de Gorj Dan Vîlceanu, fost ministru, a votat ”pentru” moțiunea simplă împotriva ministrului PSD Marius Budăi, prin care i se cerea demisia.
El iș-a argumentat votul arătând că pensia minimă a crescut cu doar 68 de lei în 2022, față de 2021, chiar dacă inflația a sărit de 14%. În 2021, mai spune Vîlceanu, pensia a crescut cu 166 de lei
”Ieri, la dezbaterea moțiunii simple, ministrul PSD Marius Budăi spunea că pensionarii trăiesc mai bine de când a venit PSD la guvernare. Având în vedere datele de mai sus, mă tem că iar a mințit în plenul Camerei Deputaților.
Același ministru a mers la protest în fața Palatului Victoria împotriva Guvernului din care face parte, a întârziat reforma pensiilor speciale și a pensiilor din sistemul public de pensii, generând un risc de pierdere a fondurilor din PNRR. În plus, am aflat din presă și comportamentul la adresa femeilor, care nu e demn de un ministru.
Având în vedere toate cele menționate mai sus, astăzi, la votul pentru moțiunea simplă împotriva ministrului Budăi puteți să intuiți cum am votat.
Am votat pentru demiterea ministrului Marius Budăi”, a spus Vîlceanu.