Victorie pentru CSM Târgu Jiu în amicalul cu SCMU Craiova
CSM Târgu Jiu a reuşit să se impună în cel de-al doilea meci amical cu SCM U Craiova, scor 25-23. Echipa pregătită de Liviu Andrieş şi Andrei Enache a disputat acest meci în deplasare, la Craiova.
După înfrângerea la limită de la începutul săptămânii, gorjencele şi-au luat o mică revanşă şi au reuşit să câştige pe terenul echipei din Bănie. A fost o nouă partidă utilă, atât pentru handbalistele de la CS, pentru că au întâlnit un adversar cu pretenţii în Liga Florilor, cât şi pentru staff-ul grupării gorjene, care are posibilitatea în astfel de meciuri să vadă care sunt punctele în care trebuie lucrat până la debutul campionatului, a informat csmtargujiu.ro.
La fel ca şi în partida de la Târgu Jiu, elevele lui Liviu Andrieş au început tare meciul şi au controlat cu autoritate prima parte a jocului iar gorjencele s-au impus la capătul primelor 30 de minute cu 16-7. În repriza secundă, gazdele au forţat revenirea şi pe final de meci s-au apropiat la doar un gol pe tabelă, scor 24-23 pentru CSM Târgu Jiu. Ultima acţiune a meciului a adus şi golul care a stabilit şi scorul final al confruntării, 25-23 pentru echipa din Târgu Jiu. „Dubla cu echipa din Craiova ne-a arătat o echipă a CSM Târgu Jiu ambiţioasă, unită, dispusă la efort şi care creşte de la zi la zi”, a mai informat sursa citată.
Următorul test al formației din Târgu Jiu este programat pentru luni, 1 august, pe terenul echipei SCM Râmnicu Vâlcea.