Nu oricine poate fi cioban, nici pentru toți banii din lume. Trebuie să iubești ciobănia și viața pustnică printre mioare în vârful muntelui și să accepți că te paște pericolul la fiecare pas. Asta povestește un cioban din Pasul Vâlcan, care are grijă de oi de două decenii și a trecut prin atât de multe încât acum nu îl mai sperie nimic. 

Ciobanul nostru are 40 de ani și de două decenii are grijă de oi. A fost căsătorit și are o fată de 12 ani, însă soția l-a părăsit pentru că nu s-a putut obișnui nu viața lui, în vârful muntelui.

Nu a putut renunța la pasiunea pentru aceste animale, care deși e bine plătită este extrem de grea și de riscantă.

"Eu de la 1 mai și până la 1 octombrie nu cobor din vârful muntelui. Am în grijă 800 de oi. Nu este deloc ușor. Sunt singur cu ele. Și cu câini. Cel care are oile este prietenul meu și îmi dă pe lună 1.000 de euro. Nu găsește pe altul să vină pe banii ăștia. Un cioban singur ca mine în vârf de munte și cu atâtea oi nu vine fără 2.000 de euro pe lună. Eu sunt la el de mult ne-am obișnuit. Îmi aduce mâncare, țigări și tot ce am nevoie, iar eu trebuie doar să am grijă de ele”, a povestit omul.

Dar ușor nu este atunci când pericolul e mereu in jurul tău. "Cine crede că la stână e bine și liniște nu știe ce vorbește. Daca plouă plec cu oile dimineața și vin seară ud până la piele. Vara asta nu a fost cazul că nu prea am văzut ploaie, dar urșii dau târcoale la stână. Înainte să ajungeți o ursoaică cu pui a venit dar au sărit repede câini și au speriat-o. E plin de urși. Numai aici în zona stânii sunt vreo 6-7. Mă mir că nu i-ați văzut. Se apropie de stână că nu au ce mânca. Din cauza secetei nu s-au făcut nici fructele prin pădure. Mai vin pe lângă drum că vin turiști, fac grătare și mai lasă mâncare. A venit într-o noapte să intre peste mine în stână. Am ieșit și i-am dat cu securea în cap dar parcă nici nu a simțit. M-au salvat câinii care au sărit pe el și l-au agitat. A alunecat pe coastă în vale și așa am scăpat. Aproape zilnic se apropie urșii de stână că s-au înmulțit foarte mult”.

Cu vremea schimbătoare și cu pericolele sălbăticiunii, stânele nu mai sunt cum erau o dată.

"Ciobănia era ușoară când eram eu tânăr, dar acum totul parcă s-ar fi dat peste cap. Anul trecut ursul mi-a sfârtecat aproape 200 de oi. A intrat în ele și a făcut ravagii. Vă dați seama ce pagubă. Acum e secetă. Nu mi-a fost dat să văd așa ceva. Aici în zonă sunt vreo 10-11 izvoare de apă, toate sunt secate. Unul este captat și se acolo beau săracele apa. Să nu vă spun că nici nu prea au ce mânca. Sunt aproape osul și pielea. Le plângi de milă, și au fost și cam bolnăvicioase. E greu. Băiatul ăsta care le are este și anul ăsta pe pierdere. De muls nu găsește om, deci brânză nu face, slabe sunt, să speră să scăpăm de atacul urșilor că altfel e groaznic".

Ciobanul din Pasul Vâlcan nu vrea să renunțe la ciobănie. Chiar dacă e grea și riscantă, viața în vârful muntelui este frumoasă. Mai schimă câteva vorbe cu turiștii care trec prin zonă.

"Când văd oile aici la stână, orășenii se apropie să întrebe de brânză, daca avem de vânzare, sau dacă facem tocan, că vor să mănânce în vârful muntelui tradițional și sănătos, dar pleacă dezamăgiți și mănâncă tot ce au în traistă. Majoritatea mă cheamă și pe mine să mănânc cu ei și să le povestesc despre viața mea la 1.600 de metri altitudine printre oi, apărat de câini de atacul animalelor sălbatice”.

Galerie foto