Veste proastă la Universitatea Craiova. Va lipsi mult timp de pe gazon!

În urma RMN-ului efectuat de mijlocașul oltenilor Alex Cicâldău s-au constatat că ruptura musculară suferită în meciul de pe teren propriu cu Oțelul Galați are nevoie de un timp de recuperare de 7-8 săptămâni. Jucătorul adus în toamna trecută de la Galatasaray Istanbul va reveni pe teren abia spre finalul campionatului, în returul play-off-ului.
Alexandru Cicâldău a avut ceva probleme fizice de la revenirea în Bănie, din pricina tergiversării transferului său şi perioadei în care a fost în stand-by, iar după stagiul de iarnă era pe drumul cel bun. El marcase în meciurile cu Poli Iași si Unirea Slobozia, iar antrenorul Mirel Rădoi îl propusese deja pentru naționala antrenată de Mircea Lucescu.
Mirel Rădoi se declara optimist în privinţa recuperării lui Cicâldău, dar veştile nu sunt deloc bune pentru antrenorul Ştiinţei.
„Cicâldău va lipsi cel puțin în următorul meci, dar sperăm să nu fie ceva grav. Credem că este doar o mică leziune. Vom găsi soluții și pentru partida următoare, cu Botoșani. Încep să prind din ce în ce mai mult curaj, dar asta se datorează băieților. Le mulțumesc și fanilor”, a declarat Mirel Rădoi, după Universitatea Craiova – Oțelul 2-1.
Din păcate pentru olteni absența de pe teren a lui Cicâldău va fi mult mai lungă.
Vizualizări: 311
Distribuie Trimite pe WhatsApp