UPDATE: Gorjeanca Denisa Tîlvescu, dublu medaliată cu aur la Campionatele Europene

Târgujianca Denisa Tîlvescu a reușit să câștige sâmbătă medalia de aur la Campionatele Europene de canotaj alături de Ioana Vrînceanu, la proba de dublu rame feminin, după un final spectaculos. Performanța a fost reușită chiar în ziua în care gorjeanca îşi sărbătoreşte ziua de naștere. Duminică sportiva din Târgu Jiu a câștigat încă o medalie de aur cu echipa de 8 plus 1 feminin.

România a obținut deja două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Munchen. Țara noastră este reprezentată de 39 de sportivi (11 echipaje) la Campionatele Europene de canotaj care se desfășoară în perioada 11-14 august.

În competiția din Germania, prima mare performanță a fost obținută de Ioana Vrînceanu și gorjeanca Denisa Tîlvescu, care au obținut medalia de aur la proba de dublu rame feminin. Plecate pe culoarul 4, cele două românce au terminat cursa într-o manieră spectaculoasă și au luptat în prima jumătate a cursei pentru locul 3, duelându-se cu Irlanda. În a doua jumătate a cursei, cele două „tricolore” au avut un ritm incredibil și au trecut de Olanda, iar în ultimii 500 de metri s-au apropiat vertiginos de Marea Britanie, care a condus cursa de la început. Cu mai puțin de 200 de metri înainte de finalul cursei de 2000 de metri, România a trecut pe primul loc după ce Ioana Vrînceanu și Denisa Tîlvescu au menținut un ritm excelent și au terminat cu un avans de peste o secundă.

A doua medalie de aur a fost adusă de Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan. Cei doi au dominat clar și i-au depășit clar pe reprezentanții Marii Britanii.

Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Magdalena Rusu și Amalia Bereș au obținut medalia de bronz la proba de patru rame feminin. Barca noastră a fost depășită de Marea Britanie și Irlanda, însă fetele care au reprezentat România au câștigat duelul la limită cu Danemarca.

UPDATE: Denisa Tîlvescu a intrat duminică în posesia celei de-a doua medalii de aur, cu echipa de opt plus unu feminin, devenind dublă campioană europeană în acest an la Campionatele Europene de la Munchen. „Aur European la Munchen pentru echipajul de 8+1 feminin (W8+), compus din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș, Ancuța Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Adrian Munteanu. Felicitări!”, a anunțat duminică Federația Română de Canotaj.

Gorjeanca Denisa Tîlvescu s-a născut în Târgu Jiu, pe 13 august 1996, iar în perioada junioratului a fost selecţionată pentru a intra la clubul care a dat mulţi campioni României, de la Orşova.

Antrenoarea Mariana Malis a povestit cum a descoperit-o pe Denisa atunci când selecţiona sportivi pentru lot: "De 22 de ani caut sportivi, insa e prima oara cand am gasit in Oltenia doua fete care sa corespunda cerintelor si sa-si doreasca sa faca performanta. Pe Denisa am remarcat-o imediat. Eu cand fac selectie ma uit in primul rand dupa cateva calitati, cum priveste eleva, cum calca, cum pune intrebari. Apoi incep sa ma interesez cat de corect a fost crescuta, cum a fost hranita, care este situatia familiala si scolara. Denisa Tilvescu este sclipitoare din toate punctele de vedere. Nu este o sportiva masiva, are 1,82 metri, dar are calitati motrice deosebite, iar inteligenta o ajuta sa aiba o tehnicitate de mare clasa. Din punct de vedere tehnic, este in primele trei din toate generatiile care mi-au trecut prin mana".

Primarul Marcel Romanescu i-a transmis felicitări sportivei din Târgu Jiu care aduce medalii pentru Românias an de an de la concursurile internaționale la care participă: "Felicitări, Denisa Tîlvescu!  Aur pentru România în proba feminină de dublu rame, la Campionatele Europene de Canotaj de la Munchen. Echipa țării noastre a fost formată din Denisa Tîlvescu și Ioana Vrînceanu. Denisa, unul dintre cei mai mari sportivi ai municipiului Târgu Jiu, este Cetățean de Onoare al orașului, are domiciliul în Târgu Jiu și este unul dintre cei mai buni canotori din lume.
Este un exemplu pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră sportivă și astfel de rezultate arată că investițiile pe care noi le facem în sport nu sunt doar oportune, dar și necesare".

Galerie foto


Vizualizări: 1,674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: