Ziua de 12 august în istorie. “Întregitorul de neam”
În 30 î.Hr. - S-a sinucis Cleopatra, ultima regină Egiptului.
În 1687 - A avut loc a doua Bătălie de la Mohács.
În 1865 s-a născut Regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen al României.
Ferdinand I – “Întregitorul de neam”
Ferdinand, pe numele său complet Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut la 12/24 august 1865, Sigmaringen în Prusia, Germania de azi, și s-a stins din viață la 20 iulie 1927 la Castelul Peleș în Sinaia. Fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei. Și-a petrecut copilaria și adolescența la reședința familiei, în Sigmaringen, și a urmat studii miliate si politice.
A fost al doilea rege al României, l-a succedat pe Carol I la tron, după ce singurul copil al sau moare.
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, prin urmare, putem spune, că familia regală a României se înrudește cu toate familiile regale din Europa. Ferdinand si Maria au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea al României.
La 15 Octombrie 1914, Ferdinand a depus jurământ că va fi “un bun roman” si a fost încoronat rege.
În urma Consiliului de Coroană din 14/27 August 1916, a fost luată hotărârea, ce-i drept mai mult datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei și împotriva patriei sale natale Germania. Ca urmare a acțiunii sale, Ferdinand a fost exclus din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La finele războiului s-a realizat statul național-unitar prin unirea Basarabiei, Bucovina și Transilvaniei cu Patria-mama. În anul 1922, la 15 Octombrie în Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept rege al României Mari.
In 1925 a izbucnit criza dinastică în urma căreia Carol al II-lea a fost exclus din Casa regală a României, iar Mihai, fiul acestuia, a fost numit moștenitorul tronului.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș, acolo unde se odihnesc toți regii și reginele României.