Universitatea Craiova vrea să rămână lider în Liga 1
Liderul campionatului după cinci etape, Universitatea Craiova, întâlneşte Gloria Buzău, vineri, de la ora 22.00, pe arena „Ion Oblemenco”. Meciul va fi arbitrat la centru de George Cătălin Roman din Timişoara.
Antrenorul oltenilor, Costel Gâlcă, speră ca echipa luisă-şi creeze ocazii şi să marcheze în duelul cu nou-promovata, fiindcă a rămas datoare de la ultimul joc pe teren propriu, cu Petrolul, când „alb-albaştrii” nu şi-au creat nicio şansă clară de a marca şi nu au tras niciun şut pe spaţiul porţii adverse.
Pentru acest joc, Costel Gâlcă nu poate conta pe mijlocaşul Alexandru Creţu, aflat aproape de a semna cu arabii de la Al Wehda şi care oricum era suspendat, după eliminarea de la Sf. Gheorghe.
În acelaşi timp, Andrei Ivan nu a putut fi recuperat după accidentare, iar Vladimir Screciu, deşi refăcut complet, nu va reveni pe teren cu această ocazie. În schimb, Elvir Koljic a fost recuperat şi va fi titular în duelul cu echipa lui Andrei Prepeliţă.
Antrenorul formației din Bănie, Costel Gâlcă, le-a reamintit jucătorilor că în primele cinci etape din Superliga au înscris de numai opt ori, o cifră destul de mică în contextul în care vorbim despre liderul la zi al Superligii.
„Va fi un meci complicat, pe hârtie suntem favoriţi, dar, cum am spus de fiecare dată, trebuie să demonstrăm în teren şi să câştigăm meciurile. Buzăul este o echipă bine organizată, e rapidă pe tranziţie, construiește de jos, se asociază bine între linii, caută foarte mult să atragă adversarul, să joace în spaţiu, să vină pe mingea a doua.
De noi depinde cum putem să ne impunem pe faza de atac, pentru că este foarte important să marcăm, fiindcă suntem datori în faţa porţii. Suntem toţi apţi pentru joc, mai puţin Ivan. Şi Screciu a intrat cu noi, nu mai este accidentat, dar nu este sută la sută să intre în meci. Mai sunt mici probleme, dar suntem bine în general” a declarat Costel Gâlcă.