Universitatea Craiova deschide stadioanele pentru suporteri
Universitatea Craiova a fost una dintre protagonistele primului meci la care arenele din România s-au închis în urmă cu mai bine de un an. Acum tot Craiova va fi pe teren şi la prima partidă în care va fi permis accesul fanilor.
Pe data de 8 martie 2020 se disputa pe Arena Naţională derby-ul FCSB – Universitatea Craiova, încheiat 4-1 pentru gazde, iar partida s-a disputat cu porţile închise, după ce guvernul decisese, chiar în ziua partidei, ca activităţile care implicau un număr mai mare de o mie de oameni să fie interzise sau să se desfăşoare cu acordul DSP. Fanii olteni au aflat vestea chiar când se pregăteau să plece spre Capitală, iar suporterii FCSB care îi achiziţionaseră bilete n-au mai putut veni pe stadion.
După un an, două luni şi două săptămâni de la primul meci cu porţile închise din cauza pandemiei, tot Universitatea Craiova va fi implicată şi în cea dintâi partidă la care este permis accesul fanilor. Circa 3.000 de spectatori vor asista la finala Cupei României, dintre formaţia din Bănie şi Astra Giurgiu, sâmbătă, pe arena „Ilie Oană” din Ploieşti, a informat Pro Sport.
Cererea de bilete la finala Cupei României este una uriaşă în Bănie, suporterii Universităţii Craiova solicitând un număr de bilete care ar depăşi chiar capacitatea stadionului celor de la Petrolul.
La precedenta finală de Cupă disputată de alb-albaştri, cea de acum trei, ani, cu Hermannstadt, nu mai puţin de 25.000 de suporteri olteni au fost prezenţi pe Arena Naţională, creând o atmosferă fantastică şi ducându-şi favoriţi spre trofeu.