Bălăeţ: Vom pregăti cum trebuie noul sezon

Echipa feminină de handbal senioare a CSM Târgu Jiu a ratat promovarea în Liga Florilor, dar a ajuns să joace la Turneul Final. Faţă de sezonul trecut echipa a făcut însă un salt, urcând de pe locul trei pe locul doi, şi ajungând între cele mai bune echipe din Divizia A.

CSM Târgu Jiu a pierdut meciul de baraj pentru promovarea în Liga Florilor cu Ştiinţa Bucureşti, şi apoi şi jocul cu CSU Neptun Constanţa, pentru locurile 5-6, din cadrul Turneului Final.

Directorul CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ, este dezamăgit de deznodământul final dar şi ambiţionat pentru viitor de parcursul echipei feminine. „Normal că sunt dezamăgit, şi fetele sunt dezamăgite, dar nu atât de tare. Pe mine personal mă ambiţionează şi mai mult ca anul viitor să pregătim cum trebuie noul sezon şi, împreună cu fetele şi cu antrenorii să demonstrăm că nu întâmplător am ajuns acolo , şi că sigur se poate mai mult”, a spus Robert Bălăeţ după ratarea promovării, explicând şi faptul că adversarul a fost unul cu mare experienţă: „Nu ştiu să spun dacă este vorba de amărăciune, era un obiectiv al nostru personal. Este pentru prima dată, când am ajuns la un turneu final, după doi ani de existenţă. Am jucat cu o echipă cu foarte mare experienţă, pentru că Ştiinţa Bucureşti este an de an acolo, la turneu. Şi am pierdut aşa cum am pierdut, la loteria loviturilor de la şapte metri, după ce, anul acesta am pierdut doar la Deva şi acum am făcut egal practic”.

Pe lângă lipsa de experienţă a echipei CSM, care s-a format doar de doi ani, au mai contat şi absenţele unor jucătoare de bază în campionat, în urma unor accidentări destul de serioase, acestea lipsind de la Turneul Final.

Vizualizări: 282

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: