Universitatea Craiova, amical cu Pandurii înainte de debut
Universitatea Craiova va juca un meci amical cu Pandurii Târgu Jiu la finalul acestei săptămâni. Oltenii din Bănie au anunţat că jocul este programat la doar o zi după meciul din supercupă, cel mai probabil urmând să folosească jucătorii care nu vor evolua în meciul cu CFR Cluj de sâmbătă.
„Alb-albaștrii vor înfrunta Pandurii într-un joc de verificare la finalul săptămânii”, a anunţat echipa din Bănie, luni seară, meciul fiind programat duminică, la Craiova, la doar o zi după ce Universitatea Craiova va juca meciul din Supercupa României cu CFR Cluj. Dată fiind conjunctura, este de aşteptat ca la acest meci să nu evolueze foarte mulţi jucători de bază ai craiovenilor, fiind posibil ca Universitatea să joace cu rezervele de la meciul de supercupă. De cealaltă parte, Pandurii nu are încă un lot definitivat dar antrenorul Călin Cojocaru anunţă că va stabili până în week-end care sunt jucătorii ce vor rămâne la Pandurii. Lotul prezent la reunire a fost unul foarte numeros iar jucătorilor aflaţi deja la pregătire urmează să li se alăture şi cei învoiţi. „Duminică, o să jucăm un meci amical la Craiova şi după acel meci putem să discutăm mai multe despre lot”, a spus antrenorul gorjenilor care urmează să se decidă în zilele următoare pe ce lot va miza la acest prim amical.