Denis Rusu s-a acomodat perfect la Universitatea Craiova

Portarul Denis Rusu, care a evoluat sezonul trecut la ACS Viitorul Târgu Jiu spune că s-a acomodat foarte bine la noua sa echipă. Rusu a fost transferat de Universitatea Craiova pe care o consideră o echipă puternică a ligii 1.

Nou venit la Universitatea Craiova, fostul portar de la ACS Viitorul Târgu Jiu,  Denis Rusu, a debutat deja la noua sa echipă într-un meci amical. Rusu a fost trimis pe teren în amicalul cu austriecii de la Horn şi a avut câteva intervenţii bune, dar nu a mai putut evita golul de pe final.

Goal-keeper-ul de 31 de ani, fost la Poli Iaşi şi ACS Viitorul Târgu Jiu, s-a declarat satisfăcut de condiţiile de pregătire şi consideră că acestea sunt cele ideale pentru îndeplinirea obiectivelor. „Mă bucur că am debutat într-un meci amical, sper să debutez şi într-unul oficial, ştiu că e greu, dar mă antrenez pentru asta. Rolul portarului este să-i dirijez din spate, nu contează că sunt pe teren tineri sau nu. Mi-a plăcut cum au abordat aceşti tineri meciul. A fost un cantonament excelent, am avut condiţii foarte bune, sper ca această pregătire să ne ajute în campionat şi în cupele europene să arătăm cât mai bine”, a spus Rusu după debutul său la Universitatea, unde spune că s-a acomodat foarte uşor: „Când vii la o echipă puternică e mult mai uşor să te acomodezi, fiindcă toţi jucătorii ştiu ce au de făcut, colegii  m-au primit foarte bine”.

În amicalele din Austria, Universitatea Craiova a fost învinsă cu 2-0 de ruşii de la FK UFA şi cu 1-0 de SV Horn (liga a doua din Austria) şi a câştigat cu 3-1 contra lui Wattens Tirol Swarowski (prima ligă austriacă), pierzând apoi şi amicalul cu campioana Greciei, Olympiakos Pireu.

Vizualizări: 980

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: