Pandurii Târgu Jiu anunță că îşi reconstruieşte echipa

Pandurii Târgu Jiu anunţă că începe reconstrucţia echipei în acest sezon în care va evolua în Liga 3. Gorjenii au intenţia de a promova chiar la finalul acestui sezon în Liga 2, de aceea caută jucători de valoare cu care să poată juca apoi şi în eşalonul doi.

Pandurii a început pregătirea pentru Liga 3 dar oficialii se gândesc la o promovare imediată, chiar la finalul acestui nou sezon, în Liga 2. Directorul sportiv Camilian Floroiu a precizat că vrea o echipă competitivă care să se bată la promovare şi de aceea vor fi aduşi mai mulţi jucători în probe, după ce o parte dintre jucătorii care au evoluat sezonul trecut, mai ales cei străini, au încheiat contractele cu clubul la finalul lunii trecute. „Ne pregătim pentru Liga 3, avem câţiva jucători în probe pentru că sunt jucători care au plecat. Încercăm să reconstruim şi să punem în iarbă o echipă care să fie competitivă şi care să se bată la promovarea în Liga  2. Vor mai veni jucători în probe, avem discuţii cu anumiţi jucători care să vină la Târgu Jiu şi să ia parte la acest proiect. Pentru că aş dori, în acest sezon, să am un nucleu de jucători care să poată face şi în următorul sezon, în cazul în care, sper eu, vom reuşi accederea în Liga 2”, a explicat oficialul de la Pandurii la Radio Infinit, unde a precizat că se va începe o reconstrucţie a echipei: „Am avut discuţii despre reconstrcţia echipei pe toate planurile, la nivelul echipei, a băncii tehnice, şi a staff-ului administrativ, pentru că aşa cum se ştie, până acum am lucrat în nişte condiţii destul de grele şi de delicate, cu oameni foarte puţini, şi sperăm ca în scurt timp să avem o organigramă foarte bine pusă la punct care să dea încredere echipei şi staff-ului tehnic cât şi suporterilor că va fi altceva la pandurii începând cu acest sezon”.

Pandurii Târgu Jiu s-a chinuit în ultimele patru sezoane cu jucători tineri sau jucători străini care nu au stat mai mult de un sezon la echipă, pentru că nu a existat nici un fel de sprijin financiar din partea asociaţilor sau a autorităţilor locale. Jucătorii tineri care au reuşit să se ridice de la Centrul de juniori au ales să plece către alte cluburi care puteau să îi recompenseze financiar.

Vizualizări: 2,579

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: