Cât a ajuns să coste 1 kg de roșii în piață

Apariția roșiilor românești pe piață a stârnit un val de reacții din partea cumpărătorilor, din cauza prețului. Totuși, cei care își doresc o salată cu gust autentic românesc nu se mai uită la bani și cumpără.
Potrivit mai multor clienți, prețul este destul de mare, comparativ cu alte produse alimentare.
De exemplu, roșiile se vând cu nu mai puțin de 35 de lei. Și nu doar sumele cu care se vând acestea i-au uimit pe români. Și castraveții au ajuns cam pretențioși la preț. Pentru un kg de castraveți, trebuie să scoți din buzunar în jur de 20 de lei.
Producătorii motivează prețurile prin efortul intens pentru recoltarea acestor produse. Scumpirile sunt generate și de producția scăzută, din cauza condițiilor climatice. Anul acesta, producția a scăzut cu 30%-40% din cauza gerului.
„Așteptam să apară roșiile românești, nicio salată nu are gust dacă nu pui și roșii în ea.
Era de așteptat ca prețul să fie unul ridicat, dar cu siguranță o să mai scadă pe parcurs.”, a declarat un cumpărător.
„Sunt foarte scumpe prețurile, raportat la situația noastră financiară, mă refer la salariile românești. Nu ne putem permite să scoatem din buzunar banii aceștia, abia facem față cheltuielilor”, spune un cetățean.
Vânzătorii susțin că există totuși cerere, în cantități mici, și că unii cumpărători preferă să aștepte scăderea prețurilor.
Vizualizări: 884
Distribuie Trimite pe WhatsApp