Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Universitatea Craiova a prezentat încă un jucător!

Alături de transferurile lui Jovo Lukic şi Alex Cicâldău, Universitatea Craiova a mai făcut o mutare pe ultima sută de metri a perioadei de mercato. Ultima achiziție este portarul Relu Stoian, în vârstă de 28 de ani, liber de contract după despărţirea de Oţelul Galaţi. 

După cedarea lui David Lazar la Gloria Buzău şi a lui Matei Goga la CSM Reşiţa, ambii sub formă de împrumut, Universitatea Craiova rămăsese numai cu Laurenţiu Popescu şi Siviu Lung junior pe postul de portar, astfel încât s-a mai apelat la un goal-keeper pentru a se completa lotul.

Cotat la 250.000 de euro, Relu Stoian a fost legitimat de-a lungul carierei sale la Honved, ACS Berceni, Juventus București, Sepsi OSK, Gloria Buzău și Oțelul Galați. Are o selecţie în naţionala de tineret a României.

„Sunt foarte fericit ca am ajuns la ajuns la Universitatea Craiova. Îmi doresc ca anul acesta să reușim să câștigăm campionatul și la sfârșitul anului să ne bucurăm alături de suporteri. Anul trecut, când am venit aici cu Oțelul, m-a impresionat foarte tare atmosfera de pe stadion și abia aștept să văd cum se va simți și din postura de jucător al echipei”, a declarat Relu Stoian pentru ProSport. 

Mihai Rotaru a explicat decizia de a-l aduce pe Relu Stoian şi a precizat şi meciul în care Relu Stoian i-a atras atenţia, Universitatea Craiova – Oţelul Galaţi 0-0, la începutul stagiunii trecute, meci în urma căruia Eugen Neagoe a fost demis de la gruparea din Bănie.

„Am mai luat un portar, Relu Stoian, fiindcă după plecarea lui Lazar la Buzău, am rămas descoperiți, nu puteam să rămânem doar în Popescu și Silviu Lung. Îl știu de anul trecut, de când era la Oţelul Galaţi, când a apărat senzațional și ne-a privat de două puncte în meciul în care am făcut 1-1 (n.r. de fapt, a fost 0-0)”, a spus Mihai Rotaru.

Vizualizări: 1,834

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: