Unic în țară: Satul plin de lăutari și tarafuri
Există în Gorj un sat unde talentul este moștenit din tată-n fiu, iar tradițiile încă se mai mențin într-o lume a tehnologizării. Vorbim de satul Pârâul de Pripor din comuna Godinești, acolo unde în fiecare familie există lăutari, lăutari autentici care cântă cu vocea sau la instrumente precum vioara, acordeon și contrabas.
În satul Pârâul de Pripor mai sunt aproximativ 450 de localnici și aproape toți înzestrați cu talentul lăutăresc. ”Aici încă se mai menține tradiția. Este singurul sat din Gorj și cred că și din țară unde sunt lăutari din tată-n fiu. Din cei 450 de săteni, aproape toți sunt lăutari. Sunt și foarte multe tarafuri formate din mai mulți lăutari. Cred că și la capitolul tarafuri suntem tot pe primul loc. Cred că sunt singurii care se mai mențin, chiar dacă muzica lăutărească nu mai este principala activitate, cântă în timpul liber. Au tot viorile alea vechi, acordeon, contrabas, țambal și ce le mai trebuie”, a declarat primarul Aurariu Coman.
Victor Rap este unul dintre lăutarii cunoscuți din Godinești și care se zbate să păstreze tarafurile în viață.„Lăutarii nu mai pot trăi doar din acest talent. Cei care cântă nu trăiesc numai din asta. Din păcate încă mai sunt lăutari, dar cei mici nu mai îmbrățișează asta. Copiii trebuie educați muzical ca să devină lăutari. Eu pregătesc tarafurile de la Pârâu, dau vreau să vă spun că am numai 6,7 copii mai mici”.
Tarafurile fac eforturi să se pregătească ca să se fie în continuare la înălțime. Autoritățile speră ca reabilitarea Căminului Cultural să se realizeze cât mai repede ca lăutarii să aibă unde să facă repetiții. ”Este greu și cu pregătirile. Avem o școală închis la Câlcești și le-am dat acolo o sală de clasă și mai fac repetiții într-o sală de clasă de la școala din sat. Noi am depus un proiect prin Compania Națională de Investiții pentru reabilitarea și extinderea Căminului Cultural care este într-o avansată stare de degradare și care nu a mai fost folosit de peste 10 ani. Investiția aceasta se ridică la aproximativ 7.000.000 de lei”, a mai spus primarul din Godinești.