Un fost antrenor de la Pandurii a ajuns în spital
Fost antrenor la Pandurii Târgu Jiu în trei mandate, Petre Grigoraş a ajuns în spital şi spune că este victima propriei inconştienţe. Echipa pe care o antrenează acum, Oțelul Galați, e lider în Seria a 2-a din L3 şi ar putea juca sezonul următor în Liga 2.
Petre Grigoraş, unul dintre cei mai longevivi antrenori de pe banca echipei Pandurii, cu peste 130 de meciuri la Târgu Jiu, se confruntă cu o problemă medicală destul de gravă, ruptură de tendon. Săptămâna aceasta, la un antrenament, antrenorul în vârstă de 56 de ani s-a băgat la un tenis cu piciorul alături de elevii săi și a suferit o ruptură a tendonului ahilian de la piciorul drept. Asta după ce, în urmă cu 3 ani, pe când era la Farul, pățise ceva similar la stângul și se jurase să nu mai comită eroarea de a uita că nu mai este la prima tinerețe. „Nu m-am mai uitat de mult în buletin și m-am crezut din nou zmeu. Zilele trecute, la un antrenament, i-am simțit pe băieți ceva mai morocănoși și am zis să-i trezesc puțin din letargie. Un tenis cu piciorul e oricând mai bine receptat decât niște sesiuni clasice de pregătire. Toate bune și frumoase, doar că am făcut prostia să mă bag și eu în seamă. Și, la un moment dat, s-a auzit un puternic „poc!". Era tendonul meu ahilian care se rupsese!”, a povestit Grigoraş pentru gsp.ro, precizând că e o accidentare cauzată de uzură: „Da, e o accidentare care e cauzată în primul rând de uzură. E foarte dureroasă, nici nu poți să mai pui piciorul în pământ. A trebuit să mă operez imediat. Chiar aici, la Galați, la Spitalul Militar. Mai complicată e recuperarea. Săptămâni întregi va trebui să umblu în cârje, să asist la antrenamente stâng pe scăunel... Asta e, acum plătesc propria-mi inconștiență!”
În toamna anului 2017, când era antrenor la Farul, antrenorul a suferit exact același tip de accidentare, numai că la stângul. Atunci doctorii l-au sfătuit s-o lase mai moale, că nu mai are 25 de ani. În ultima etapă echipa sa a câștigat în deplasare, 3-1 cu CSM Bacău, fără a-l avea pe antrenor pe bancă.