Dacă vreți să vă distrați la birou (grijă mare să nu beți cafea fierbinte în timpul acestui exercițiu, totuși, nu e deloc exclus să vi-o vărsați în poală), intrați pe Google, secțiunea imagini, și căutați ”Crin Antonescu”. Fără să fie actor (deși mulți îl acuză de cabotinism), personajul politic cu cea mai rapidă ascensiune (din punct de vedere al vizibilității, măcar, dacă nu și al reputației) din ultimii ani se caracterizează printr-o expresivitate îngrijorător de mare.

Dintre toate fețe lui Crin de pe internet, poza alăturată este cea mai grăitoare. Cam cât o mie de milioane de cuvinte scrise, de ce nu, despre holocaust. Să zicem că privirea și expresia facială sunt ceva cu care ne înzestrează Dumnezeu și pe care nu le putem controla. Să admitem și faptul că oratoria este un dar de preț, nicidecum un defect, cu atât mai mult pentru politicieni, și vine mână-mână cu un limbaj non-verbal potrivit și bine stăpânit. Dar de freză și de gestul din mână chiar credem că domnul Antonescu s-ar putea lipsi. Nu de alta, dar dacă-i punem o mustăcioară discretă s-ar putea să se sperie băieții ăia despre care se spune că conduc lumea și să nu mai ajungă bietul Crin nici președinte de bloc.

Unii ar spune, totuși, că asemănările evidente (cea fizică, talentul oratoric, personalitatea colerică) pălesc în fața marilor diferențe între Crin și Adolf. Deși socotit un rebel în școală, Hitler a fost, totuși, un elev strălucit. Și nici dovezi clare că absenta la ședințe sau că avea probleme cu trezitul nu există, ba dimpotrivă, după toate datele, putem trage liniștiți concluzia că era un tip destul de ambițios și punctual. Ei bine, aceste două diferențe majore pot reprezenta șansa noastră și neșansa lui Crin, în vederea alegerilor prezidențiale.