M-am gândit să mă fac student. Din nou. Toți oamenii ar trebui să fie studenți în vremuri de restriște, dacă pensionari nu se poate. În primul rând, studenția e mișto. În al doilea, poate cu mintea de-acum chiar aș încerca să învăț sau să pricep ceva din cursuri și seminarii. Dar în al treilea și cel mai important, mă dau pe spate reducerile. Oooh, reducerile! Tocmai am mâncat la cantina ASE-ului. Pe șestache, nu prea am voie, teoretic. Dar nu s-a supărat nimeni.

Nu știu dacă va apărea și poza pe care am făcut-o bonului lângă acest text, așa că vă spun din gură: o ciorbă la cantina ASE-ului costă 70 de bani. Da, de bani noi, ați citit bine. Sub un leu. Orezul cu legume este și el vreo 60 de bani, iar salata de murături vreo 40. M-a sărăcit friptura de vită, recunosc: 2,7 lei?! Jecmăneală, nu mai mănânc niciodată aici!

Din păcate, dacă mai mănânc mult la cantină presimt că o să înceapă să mi se întoarcă. Nu de la mâncare, ci de la capitalism. OK, e mișto să fie toată lumea pe cont propriu, dar parcă mafia asta a patronilor din cauza căreia nu poți mânca în București, nestudent fiind, o ciorbă mai ieftină de 8 lei, începe să mă calce pe nervi. Adaosul comercial e una, nesimțirea e alta. Sau poate cine știe, îmi fac și eu un restaurant la care să vând ciorbele și restul felurilor cu prețuri ceva mai apropiate decât costul lor adevărat de producție. Dar nici așa nu e bine, că la ce taxe o sa am de plătit ca privat, presimt ca atunci voi începe din nou să țin partea capitalismului și să urăsc statul. Deci tot varianta cu studenția e cea mai bună. La ce ziceți să mă înscriu, deci: la drept, ca Gigi Becali și Victoraș, sau la facultatea vieții, ca Vanghelie?