Rodica Braia, director fără birou

Rodica Braia ocupă, începând de ieri, funcţia de comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj, după ce Mădălin Giurcău a fost destituit din motive disciplinare. Chiar dacă i-a preluat atribuţiile, Rodica Braia nu va putea intra în biroul comisarului şef până pe data de 4 aprilie când Giurcău îi va preda documentele şi obiectele de inventar.

Rep: Aţi fost numită în funcţia de comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. Care este perioada mandatului dumneavoastră?

R.B. : Am fost numită în funcţia de comisar şef de către conducerea ANPC  pe o perioadă neprecizată ca întindere în timp, cel mai probabil până la organizarea concursului.

Rep.: Aţi fost susţinută de vreun partid politic?

R.B.: În toamnă, când se vehicula schimbarea din funcţie a domnului Giurcău, exista o nominalizare a mea din partea UNPR-ului. După aceea alegerea unei persoane care să-i ocupe locul a fost lăsată în seama conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. De fapt şi în ordin se specifică acest lucru. Cred că am fost numită în această funcţie întrucât am o vechime în cadrul instituţiei de 19 ani, mai mare decât a colegilor mei, şi probabil s-a ţinut cont inclusiv de activitatea desfăşurată până acum.  

Rep.: Potrivit raportului trimis de către ANPC instituţiei, se solicită verificarea anumitor documente. Despre ce este vorba?

R.B. : Nu ştiu despre ce este vorba. Personal nu am văzut acel raport, însă ştiu că a fost trimis personal domnului Giurcău.

Rep.: Aţi preluat atribuţiile domnului Giurcău. I-aţi luat biroul?

R.B.: Am preluat atribuţiile dânsului, însă activitatea mi-o desfăşor în biroul meu, alături de ceilalţi colegi. Până în momentul de faţă, nu am intrat în posesia documentelor instituţiei şi a obiectelor de inventar. Biroul comisarului şef este închis, iar domnul Giurcău se află în concediu medical. A anunţat că va veni pe data de 4 aprilie pentru a întocmi procedura de predare-primire.

Rep: Care sunt intenţiile dumneavoastră în legătură cu activitatea instituţiei din perioada următoare?

R.B.: În continuare îmi voi face treaba aşa cum trebuie. Nu am nici un motiv să mă plâng de activitatea colegilor mei. În momentul de faţă, suntem la serviciu 7 persoane din 10 angajaţi câţi are instituţia şi cu siguranţă vom face faţă controalelor tematice prevăzute pentru această perioadă. Voi pune mare accent pe rezolvarea petiţiilor consumatorilor. În perioadă imediat următoare vom verifica produsele specifice sărbătorilor pascale, iar în aceste zile vom verifica peştele şi produsele din peşte.

Vizualizări: 380

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: