Un drum distrus de viitură, închis circulației publice
Situație complicată pentru autoritățile locale din comuna gorjeană Peștișani, care au primit finanțare pentru modernizarea unui drum, însă acesta a fost distrus de viitură și trebuie mai întâi reparat, ca apoi să intre în reabilitare. Primarul a tot sperat că va primi bani de la Guvern pe situații de urgență, lucru care nu s-a întâmplat și acum este nevoit să facă reparații cu banii de la bugetul local.
Proiectul pentru asfaltarea drumului din satul Gureni a fost făcut înainte ca acesta să fie afectat de viitură, atunci o bucată din el s-a surpat.
Investiția a fost aprobată și ar trebui să înceapă lucrările, numai că firma care a câștigat licitația nu se poate apuca de lucrări până când nu sunt reparate părțile distruse de viitură. ”Ar trebui să înceapă asfaltarea în satul Gureni. Este vorba de un drum de 4,4 kilometri și avem un proiect de modernizare în valoare de 3.200.000 de lei. Deși am dat ordin de începe a lucrărilor, acest lucru nu se poate, deoarece constructorul nu poate reface ceea ce a fost distrus de viitură, pentru că nu a fost prins în proiect” , susține primarul Cosmin Pigui.
Primarul din comuna Peștișani a sperat că Guvernul va aloca banii pentru situații de urgență, numai că acum se vede nevoit să se folosească de bugetul local, care și așa este unul de criză. ”Suntem într-o situație delicată pentru că nu ne-au dat banii pentru situații de urgență. Ne-au spus clar că nu mai sunt bani, iar acum trebuie să facem noi cu fonduri de la bugetul local. În momentul în care a venit viitura de la barajul Clocotiș, a venit un debit enorm de apă și a săpat pe sub drum și o porțiune din el s-a surpat. Pentru refacerea lui trebuia să primim 400.000 de lei de la Guvern și nu ne-au dat un leu, iar șansele să primim ceva sunt minime”, a mai spus Pigui.
Situația aici este cu atât mai gravă cu cât a avut loc și un accident rutier, iar primarul a trebuit să declare circulația închisă pe acest tronson de drum. ”Este clar faptul că trebuie refăcută partea carosabilă. Se circula cu dificultate pe o singură bandă și a avut loc și un accident rutier aici. Acest drum nu mai putea fi ținut deschis, așa că l-am declarat închis pentru circulația publică. Acum trebuie să facem o rută ocolitoare de când încep lucrările pe toată Valea Bistrițeim pentru că aici sunt case, pensiuni și nu le putem izola”, a mai spus Pigui.