Ultimatum pentru Ciurel. Ameninţări cu proteste!
Sindicaliştii din CE Oltenia îl avertizează pe directorul general Laurenţiu Ciurel că, dacă nu va pune la dispoziţie situaţia financiară a companiei la 6 luni, vor organiza acţiuni sindicale.
Liderii vor situaţia financiară la 6 luni pentru a putea demonstra că solicitările lor privind cota de cărbune şi în bani, dar şi majorarea adaosului lunar de la 250 de lei la 350 de lei sunt posibile. Dan Pîrvulescu, lider FNME, a reamintit că prima discuţie privind cota de cărbune şi adaosul lunar a fost în martie, discuţie la care a participat şi ministrul Andrei Gerea. „Toată lumea evită să discute de majorarea de adaos, care era condiţionată de programul de restructurare, de rezolvarea taxei de injecţie. Directoratul a spus în faţa ministrului că va analiza această chestiune. Nu văd de ce acest Directorat nu vrea să dea 100 de lei în plus la adaosul lunar“, a spus sindicalistul.
Gerea a fost prezent şi la discuţiile pe aceeaşi temă din luna iulie. Sindicaliştii vor să se întâlnească în comisia paritară, altminteri vor trece la mişcări de stradă. „O parte din sindicate au făcut în iulie o întâlnire şi au stabilit nişte paşi. Suntem în stadiul în care i-am cerut lui Ciurel datele economice pe primul semestru, nu mi le dă, vom cere convocarea comisiei paritare. Dacă nu o convoacă în câteva zile mă duc şi bag hârtie (n.r. autorizarea unui protest) pentru că am mandatul celor o sută de lideri care au fost în sală la Rovinari. Nu mai trebuie să convoc pe nimeni. Dacă Ciurel şi partidul lui vor să ieşim în stradă, vom ieşi, pentru că nu face mişto de 15 mii de oameni“, a declarat Dan Pîrvulescu. (M.B.)