Turiștii nu mai vin în Gorj din cauza criblurii. O spune un deputat!
Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, a tras joi un nou semnal de alarmă privind lucrările de pe DN67, Târgu Jiu-Vâlcea. Social democratul susţine că turiştii au început să ocolească zona respectivă din cauza tratamentului care se aplică pe drum şi care a produs numeroase nemulţumiri în rândul şoferilor. Firma a oprit în cele din urmă lucrările, însă Weber îşi păstrează poziţia că tratamentul este unul necorespunzător.
„Cei care aveau intenţia să tranziteze tronsonul respectiv, de la oamenii care locuiesc în zonă până la turişti, au început să ocolească zona respectivă, ceea ce nu mi se pare normal”, a spus joi deputatul PSD Mihai Weber. Acesta a solicitat în urmă cu câteva zile întreruperea tratamentului de pe DN67 însă firma şi-a continuat lucrările, lucru care l-a nemulţumit pe deputatul PSD. „A fost o chestiune de neînţelegere, acum câteva zile şi cei de la Regională au anunţat că lucrările sunt întrerupte pe DN 67. Ei au continuat, nu ştiu de ce, pe o porţiune, în loc să facă marcajele rutiere. Pot să vă spun că acum cei care se ocupă nu mai execută decât pregătire pentru marcaj. Au ajuns acum la Bălceşti, dar aici se vor opri”, a declarat Mihai Weber, deputat.
Vizită de la centru
Acesta a precizat că la Bucureşti se poartă discuţii pentru înlocuirea tratamentului despre care spune că este o bătaie de joc şi o sfidare la adresa gorjenilor. „Şi-a anunţat vizita şi directorul regionalei, şi de la centru, un reprezentant al CNADNR. Personal mi se pare că granulaţia este diferită, este o foarte mare, produce un zgomot deranjant în maşină şi excesul de piatră se vede cu ochiul liber de o parte şi de alta a drumului Cu certitudine vă spun pentru că a fost notificată şi firma, şi de joi nu se mai lucrează pe tronsonul respectiv decât în sensul marcării”, a declarat Mihai Weber, deputat PSD.