Horoscop
Berbec
Pentru un vis, merită să luptaţi până în pânzele albe, chiar dacă dați piept numai cu opoziţii. Puteţi ajunge acolo unde v-aţi propus, dar trebuie să porniţi la drum, conştient că nu veţi fi ajutat de nimeni, că există mulţi care vor încerca să vă taie elanul.
Taur
Nu vă mai gândiţi la lista de dorinţe care nu s-au îndeplinit, ci scoateţi în evidenţă câte lucruri bune aţi primit de la viaţă. Începeţi să treceţi în revistă veştile bune, evenimentele frumoase, darurile dobândite, reuşitele atinse prin forţe proprii şi o să vedeţi că lista realizărilor este mult mai bogată.
Gemeni
Nu vă puteţi exprima în voie, ca şi cum au pus stăpânire pe dumneavoastră doar emoţii negative. Îndoiala, teama, nesiguranţa, timiditatea, toate se vor dovedi a fi cei mai mari duşmani, pentru că nu vă lasă să spuneţi ce simţiţi sau ce gândiţi.
Rac
Priviţi-vă cu un dram de detaşare, pentru că sunteţi într-un punct de turnură a vieţii. Sunteţi la mijloc între trecut şi viitor, între cel care aţi fost până ieri şi cel care veţi deveni de acum înainte, deci e vremea bilanţului. Ce a fost a fost. De acum trebuie să vă concentraţi asupra zilei de mâine, luând din trecut doar ceea ce v-a adus până la acest nivel.
Leu
Lăsaţi-vă purtat unde vrea valul, nu încercaţi să controlaţi mersul evenimentelor, ci aveţi încredere totală că sensul în care sunteţi dus e cel mai bun. Detaşaţi-vă de tot ce vă ţine legat de trecut, de amintiri şi temeri, pentru că acum vi se deschid orizonturi foarte promiţătoare.
Fecioară
Nu vă simţiţi tocmai bine şi, colac peste pupăză, şi cei din jur vă influenţează negativ cu tot felul de motive de suspiciune şi de teamă. Dacă aţi putea scăpa de anturajul nefast, sunt şanse să salvaţi multe planuri care bat pasul pe loc doar din cauza celor din jur, care nu au nici un rol pozitiv.
Balanţă
Lumea vă ajută să vă demonstraţi calităţile, pentru că prezenţa unui grup mai larg de persoane e un stimulent excelent pentru a ieşi dintr-o pasă dificilă. Ei vă susţin, vă îmbărbătează, vă arată cât de bun sunteţi, şi primiţi încurajările lor ca pe o porţie de vitamine.
Scorpion
Sunteţi în faţa unui proiect important şi nu aveţi voie să vă abateţi de la regulile impuse de alţii mai puternici. Sunteţi suficient de bine pregătit pentru a face faţă cu brio, sunteţi matur şi ştiţi exact ce aveţi de făcut pentru a face totul aşa cum vi se cere.
Săgetător
Visaţi la viitor cu ochii deschişi şi ceea ce se prefigurează în mintea dumneavoastră vă entuziasmează la maximum. Dacă aţi putea, aţi începe să clădiţi deja aceste planuri, dar trebuie să acceptaţi că există un ritm pentru toate, nu are rost să vă grăbiţi.
Capricorn
Iubirea este cel mai minunat dar al acestei zile şi vă lăsaţi îmbrăţişat de emoţii, de trăiri, de fluturii din stomac. Poate fi ziua când Cupidon bate la uşă ca să vă aducă o surpriză minunată. Aveţi multă iubire de oferit. Inima vă bate mai tare, poate pentru că şi dumneavoastră primiţi pe tavă gesturi superbe de afecţiune.
Vărsător
Trebuie să veniţi cu picioarele pe pământ şi să vă concentraţi mult mai atent asupra planului de care vă ocupaţi, pentru că a ajuns la un nivel în care nu vă puteţi permite să-l lăsaţi să se ducă unde vrea. E nevoie de control, de claritate mentală, de o strategie eficientă, de siguranţă în tot ceea ce faceţi.
Peşti
Un fulger vă trece astăzi prin minte, iar acesta vă va duce, parcă, în alte timpuri. E posibil să întâlniţi persoane cu care vi se pare că aţi mai interacţionat chiar dacă nu le cunoaşteţi sau veţi avea acel sentiment de deja-vu, cum că aţi mai fost în anumite locuri.