Turceni: Primăria oferă tichete sociale la 500 de elevi din oraş
Elevii din oraşul Turceni care provin din familii nevoiaşe vor fi sprijiniţi de autorităţile locale, astfel încât să înceapă în cele mai bune condiţii noul an şcolar 2014-2015. În baza unei solicitări, autorităţile locale vor aloca tichete sociale la circa 500 de elevi, indiferent că studiază în Turceni sau în altă localitate. Suma alocată de Consiliul Local în aceste sens este de 40 mii lei.
Pentru autorităţile locale din Turceni educaţia copiilor este primordială. Acesta este şi motivul pentru care s-a luat decizia de a acorda acest sprijin financiar, pentru ca elevii care provin din familii cu dificultăţi financiare să aibă cel mai bun start în noul an şcolar. Beneficiarii tichetelor sociale vor fi toţi elevii din oraş, chiar şi cei care studiază în altă localitate, spun autorităţile. „Pentru prima oară în oraşul Turceni, am stabilit împreună cu consilierii locali să dăm un ajutor familiilor cu venituri reduse, sub 400 de lei pe membru de familie. La început de an vom acorda nişte tichete sociale. Cuantumul sumei care revine pe un elev încă nu l-am stabilit. Avem o sumă alocată de 40 mii lei. Plecând de la faptul că este destul de greu pentru părinţi, mai ales pentru cei care au 2-3 copii, să asigure rechizitele, iar la liceu mai trebuie să achiziţioneze şi anumite cărţi, am zis că este un sprijin binevenit. Chiar dacă bugetul nostru a scăzut, am declarat întotdeauna că este o prioritate pentru oraşul nostru educaţia tinerilor şi sprijinirea lor ca să înveţe”, a declarat Dumitru Gîlceavă, primarul oraşului Turceni.
Cererile şi dosarul trebuie depuse până în data de 15 august. Acestea trebuie să conţină adeverinţele de venituri şi componenţa familiei. Într-o viitoare şedinţă de consiliul local, autorităţile vor stabili care va fi suma de care va beneficia fiecare copil.
Autorităţile locale au în vedere şi o premiere a copiilor care în anul şcolar 2013-2014 au participat la concursuri naţionale şi olimpiade. Totodată, circa 150 de elevi merituoşi din Turceni, dar şi cei care provin din familii cu o situaţie financiară precară vor fi trimişi în tabără de autorităţile locale. Copiii vor petrece 7 zile la Năvodari, cheltuielile fiind suportate din bugetul local al oraşului.