A început amenajarea şanţurilor în comuna Dragoteşti
Cetăţenii comunei Dragoteşti care locuiesc de-a lungul drumului judeţean DJ 673, ale căror intrări în curţi erau afectate mai mereu de inundaţii, pot răsufla uşuraţi. Asta pentru că anul acesta vor fi finalizate lucrările de amenajare a şanţurilor de scurgere a apei pluviale. De circa 3 săptămâni se lucrează la sistemul de drenare a apei. Autorităţile locale şi-au propus ca în următorii ani să amenajeze şi o pistă de biciclişti de-a lungul acestei şosele.
Autorităţile locale din Dragoteşti spun că au reuşit anul acesta să-i convingă pe mai-marii judeţului să amenajeze un sistem de drenare a apelor de-a lungul drumului judeţean, lucru care s-a şi întâmplat. Cetăţenii a trei sate vor fi cei mai fericiţi de pe urma acestei investiţii, în special cei din satul Corobăi, asta pentru că, de fiecare dată când erau precipitaţii puternice în zonă, apa băltea în zona locuinţelor, dar şi pe drum. „Este vorba de un proiect finanţat de Consiliul Judeţean. Lucrările au fost demarate în urmă cu câteva săptămâni. Vizează satele Dragoteşti, Corobăi, Trestioara, acolo unde locuiesc 923 de familii. Şanţurile se amenajează pe partea de amonte, unde curg apele de pe deal. Tot timpul erau probleme în aceste sate şi chiar pe drum de fiecare dată când plouă. Lucrările vor fi finalizate anul acesta”, a declarat Vili Pasăre, primarul comunei Dragoteşti.
Apa pluvială care va fi captată de aceste şanţuri va fi deversată în râul Jilţ.
Proiect: Pistă de biciclişti de-a lungul drumului judeţean
Autorităţile locale din Dragoteşti şi-au propus ca în următorii ani să realizeze şi o pistă de biciclete de-a lungul drumului judeţean, doar pe un singur sens de mers. “Avem proiectată o pistă de biciclete, lucrăm la studiul de fezabilitate. Va avea între 1 şi 1,40 m. Am avut solicitări din partea cetăţenilor pentru a realiza această pistă. Totodată, aşa stabilizăm şi zona. Vom încerca să accesăm fonduri europene pentru realizarea acestui proiect”, a precizat primarul Vili Pasăre.